Bucurie academică, speranţă și responsabilitate misionară

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Festivitatea depunerii Jurământului de către absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București, joi, 26 iunie 2014:

Finalizarea studiilor universitare de licenţă la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universităţii din București este, deopotrivă, un prilej de bucurie și speranţă. Este bucuria împlinirii unei etape din viaţa tinerilor absolvenţi care au urmat idealul chemării de a fi slujitori ai Mântuitorului Hristos și, în egală măsură, este speranţa Bisericii că mărturisirea Evangheliei prin cuvânt și faptă va continua, sporind în intensitate prin entuziasmul și dăruirea celor ce, începând de astăzi, vor porni la lucru în Ogorul Domnului (cf. Matei 13, 24-30).

Această promoţie de absolvenţi își încununează studiile în anul 2014 – declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An Omagial Euharistic și An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română. Este un prilej pentru a întări în sufletele tinerilor viaţa duhovnicească și conștiinţa necesităţii apropierii permanente, cu pregătire corespunzătoare, de Hristos Domnul, Cel ce Se dăruiește nouă în Sfânta Euharistie. De asemenea, modelul Sfinţilor Brâncoveni trebuie să reprezinte pentru toţi tinerii de astăzi, dar mai cu seamă pentru absolvenţii de Teologie, o adevărată făclie călăuzitoare într-o lume tot mai secularizată, care prin individualism exacerbat şi prin lăcomie pătimaşă de avere, plăcere şi putere pierde sensul profund spiritual al existenţei şi valorile tradiţionale creștine. Este nevoie de mărturisirea curajoasă a adevărului credinţei în Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul lumii, a valorii eterne a persoanei umane şi a iubirii generoase ca împlinire a vieţii umane. Deşi astăzi nu ni se cere să fim martiri, totuși ni se cere să fim permanent fideli sau credincioși legământului de la Botez: să ne lepădăm de Satana şi să ne unim cu Hristos, să ne eliberăm de păcate prin pocăinţă şi să căutăm sfinţenia izvorâtă din rugăciune şi fapte bune.

Provocările lumii contemporane sunt multiple şi mari. De aceea, și slujirea misionară a Bisericii trebuie să dezvolte direcţii multiple de preocupare, de gândire spirituală şi acţiune misionară, vizând toate sectoarele vieţii sociale. În acest sens, fiecare promoţie de absolvenţi în Teologie oferă o șansă aparte îmbogăţirii activităţii noastre bisericeşti, nu numai în plan pastoral, ci și în plan cultural, social-filantropic şi misionar. O nouă direcţie misionară care beneficiază în mod constant de aportul tinerilor absolvenţi de Teologie este Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, unde chemarea vocaţională se împlinește în activităţile mediatice ale presei scrise – Ziarul LUMINA, radioului și televiziunii TRINITAS.

Astăzi, un principiu de bază al dezvoltării personale este principiul învăţării şi formării continue. Desigur, un teolog își sporește permanent cunoașterea teologică şi cultura prin acumulări de cunoștinţe teoretice şi experienţă duhovnicească pe tot parcursul vieţii. Însă, un absolvent al cursurilor de licenţă în Teologie la Universitatea din București are imediat șansa de a continua aprofundarea studiilor în mediul elevat al aceleiași instituţii, la cele opt programe masterale și, apoi, pentru cei mai râvnitori, la Şcoala Doctorală. De aceea, încurajăm înscrierea în număr mare a absolvenţilor acestei promoţii la programele amintite, pentru a spori întru cunoașterea dreptei credinţe și pentru a adăuga noi trepte la efortul pregătirii personale, de care se va ţine seama, desigur, la concursurile de angajare în posturile vacante din administraţia bisericească şi din unităţile de cult ortodoxe ale Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Depunerea jurământului de fidelitate faţă de Biserică, ca respect pentru dogmele și rânduielile ei canonice și statutare, în deplină ascultare filială faţă de Arhipăstorii Bisericii, reprezintă un moment solemn pentru absolvenţi, care se cuvine a fi păstrat în suflet cu cea mai curată conștiinţă, amintindu-le că misiunea lor nu este conjuncturală și provizorie, ci are valoare eternă, ca răspuns la chemarea lui Iisus Hristos, Cel ce ieri şi azi şi în veci, este acelaşi (Evrei 13, 8).

Suntem încredinţaţi, așadar, că actuala promoţie de absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București aduce Bisericii noi misionari sau „lucrători în via Domnului” spre bucuria poporului dreptcredincios. Felicităm pe toţi absolvenţii acestei promoţii și pe profesorii lor, dorind tuturor multă sănătate, bucurie şi ajutor de la Dumnezeu în toată fapta bună, întru mulţi şi fericiţi ani!

Cu deosebită preţuire şi părintești binecuvântări,

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Din aceeași categorie