Noi programe la disciplina Religie

Disciplina Religie va fi introdusă şi la clasa pregătitoare. Programa şcolară, redactată de o comisie specială de lucru a Patriarhiei Române, formată din specialişti în teologie şi în ştiinţele educaţiei, a fost finalizată la sfârşitul săptămânii trecute.

„La clasa pregătitoare, disciplina Religie constituie un context de învăţare care valorifică în plan educativ marile întrebări ale copiilor, dar şi experienţele de viaţă ale acestora. Educaţia religioasă la această clasă valorifică într-o măsură mai mică formarea de tip confesional şi face apel la suportul religios pentru o educaţie fundamentată pe valorile moralei creştine”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr.lect.univ.dr. Dorin Opriş de la Departamentul de Ştiinţe Sociale şi ale Educaţiei din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Ca urmare a introducerii clasei pregătitoare, Comisia de lucru a Patriarhiei Române pentru elaborarea noilor programe la disciplina Religie va modifica şi programele pentru clasele I-IV.

„Programele şcolare de Religie la clasele I-IV se vor modifica, în următoarea perioadă, pornind de la temele majore aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În acord cu acestea şi cu competenţele generale stabilite în cadrul comisiei de lucru, vor fi elaborate competenţele specifice, vor fi precizate conţinuturile învăţării, exemple de activităţi de învăţare, precum şi unele recomandări de abordare a conţinuturilor. La clasele I-IV, temele majore urmează parcursul început la clasa pregătitoare şi îşi propun valorificarea în context şcolar a unor aspecte centrale ale credinţei noastre: la clasa I -Omul este cu Dumnezeu prin credinţă şi rugăciune, la clasa a II-a -Dumnezeu este Iubire, la clasa a III-a - Dumnezeu este Viaţa, iar la clasa a IV-a - Dumnezeu este Calea”, a mai menţionat Pr.lect.univ.dr. Dorin Opriş.

Clasa pregătitoare va fi introdusă începând cu anul şcolar 2012-2013. Copiii vor avea o oră de Religie pe săptămână.

Sursa: basilica.ro

Din aceeași categorie