O perspectivă teologică asupra adopţiei

Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din Bucureşti şi Asociaţia Studenţi pentru Viaţă a organizat ieri seară conferinţa Biologie şi persoană – o perspectivă teologică asupra adopţiei. Au fost invitaţi Pr. Prof. Gheorghe Holbea şi Pr. Nicolae Tănase, informează TRINITAS TV.

„Noi spunem foarte clar: pentru noi important este omul, importantă este viaţa, important este creşterea omului din puiul de om.

Importantă este cultivarea vocaţiei ori această vocaţie nu se poate cultiva decât în atmosfera familiei care poate fi o familie obişnuită, dar în cazul copiilor abandonaţi sau care nu au părinţi această adopţie se referă la creşterea într-o atmosferă familială pentru că instituţiile nu pot să suplinească atmosfera de familie. Şi este ceea ce noi promovăm şi cred eu că studenţii teologi trebuie să înţeleagă această vocaţie pe care o avem noi studenţi teologii şi anume, această creştere a omului şi această vocaţie specială pe care omul o are într-o societate. Pentru că noi nu vorbim de o societate în care care omul doar produce şi consumă, ci vorbim despre o societate care înseamnă kinonia aşa cum este la origine în limba greacă şi aşa cum ne-au învăţat Biserica şi Sfinţii Părinţi, adică o comuniune de persoane în duhul dragostei, iar acest duh al dragostei e clar: se cultivă în familie“, a explicat Pr. Prof. Dr. Gheorghe Holbea, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.

„Adopţia distruge un păcat ce se numeşte egoismul. Şi atunci egoismul va fi lovit puternic pentru că de fapt împarţi pâine nu cu doi copii, ci cu trei, nu cu opt, ci cu nouă. Aspectele de resurse materiale sunt aspecte false. După cum observaţi cei bogaţi nu nasc mulţi copii, tot cei săraci nasc mulţi copii. Adică, cei care au credinţă şi pot trece dincolo de comoditate. Şi atunci încă un copil este încă o lovitură dată comodităţii Şi încă o demonstraţie practică a credinţei noastre. Că toţi ne batem cu mâna în piept că avem dreapta credinţă, că suntem creştinaţi de două mii de ani, că Sfântul Andrei ne-a creştinat şi nu numai, şi Sfântul Filip şi Sfântul Pavel, şi totuşi la aspectul practic uneori facem rabat“, a evidenţiat Pr. Nicolae Tănase de la Asociaţia Pro Vita, Valea Plopului.

Întâlnirea face parte din Săptămâna pentru Viaţă (19-26 martie).

„Încercăm să facem acest lucru pentru a aduce un plus de cunoaştere în domeniul adopţiei pentru că aşa cum probabil ştiţi şi în Molitfelnic este o rugăciune pentru adopţie şi din momentul în care acea rugăciune este făcută copilul îi spune părintelui adoptiv tată şi tatăl adoptiv îi spune copilului fiu. Ne interesează să vedem din perspectivă duhovnicească ce se întâmplă în sufletul omului în aceste momente. Ştim despre botez, ştim despre taina cununiei, dar nu ştim ce se întâmplă sufleteşte în momentul adopţiei“, a spus Alexandra Nadane, preşedinte Asociaţia Studenţi pentru viaţă.

Participanţii au primit din partea organizatorilor ultimul număr al Revistei Pentru viaţă.

Sursa: www.basilica.ro

Din aceeași categorie