Premierea participanţilor la Concursul Naţional închinat Părintelui Stăniloae, etapa mitropolitană

În Duminica Ortodoxiei, la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon-Nou a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, printre care s-au aflat şi profesorii clerici care i-au pregătit pe elevii şi studenţii participanţi la Concursul închinat Părintelui Dumitru Stăniloae.

După Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa a premiat pe participanţii la Concursul Naţional Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice, etapa mitropolitană.

„Această fază a Concursului iniţiat printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii noastre s-a desfăşurat în data de 4 martie, iar faza a doua a fost aceea la nivelul mitropolitan în ianuarie desfăşurându-se prima fază la nivelul eparhiilor. Acum eparhiile care compun o singură mitropolie şi-au trimis premianţii de la prima fază pentru a participa la faza mitropolitană urmând ca în luna mai să aibă loca faza naţională care va desemna premianţii care vor fi cinstiţi chiar în ziua Praznicului Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, hramul Sfintei Catedralei Patriarhale din Bucureşti”.

Au fost acordate trei premii şi o menţiune, dar şi diplome de participare atât pentru studenţi cât şi pentru elevi.

La faza pe Patriarhie a concursului din luna mai, Arhiepiscopia Bucureştilor va fi reprezentată de Apintiliesei Ciprian Costin, student în anul I la Masterul Doctrină şi Cultură. La ceremonia de premiere au fost prezenţi, alături de studenţii şi elevii participanţi, şi profesorii lor îndrumători.

„În numele organizatorilor acestei a doua etape a Concursului Naţional 'Părintele Dumitru Stăniloae – 110 ani de la naştere şi 20 de ani de la trecerea la cele veşnice' aducem mulţumiri părinţilor profesori care s-au implicat din toate eparhiile din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei pentru desfăşurarea acestui concurs şi îndrumarea tinerilor noştri premianţi”, a spus Pr. Cons. David Pestroiu de la Sectorul Învăţământ al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Concursul este organizat de Patriarhia Română în 2013, an comemorativ al Părintelui Dumitru Stăniloae.

În continuare, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a ţinut un cuvânt în care a arătat că împotriva Bisericii ca instituţie şi a ortodoxiei româneşti se duce, în această perioadă, o campanie susţinută.

   

De asemenea, Preasfinţia Sa a arătat că astfel de acţiuni concertate pe unele canale media şi prin alte mijloace, devin, din păcate, o propagandă antinaţională: „Erau bucuroşi într-o seară anumiţi jurnalişti că această propagandă a mass-media a făcut ca Biserica să scadă în sondaje, dar tot ei constată că în acelaşi timp că violenţa în şcoli nu mai poate fi controlată, că aproape 30% dintre tinerii elevi se droghează, că un procent mai mult decât alarmant de familii se destramă, că avorturile continuă, 400 pe zi fiind consemnate într-o statistică la televiziune acum două seri şi alte nenorociri. Nu este zi să deschidem televizorul să nu vedem violenţă, cruzime, crimă, tâlhărie, lipsă de milă ş.a.m.d. Acestea sunt semnele slăbirii credinţei în popor. Şi dacă într-adevăr asta dorim ca să fim un popor în care să nu mai avem încredere să ieşim pe stradă, să nu mai avem siguranţa că dacă ne trimitem copiii la şcoală se mai întorc sănătoşi sau în viaţă, ş.a.m.d. să continuăm această propagandă nedreaptă şi mincinoasă împotriva valorilor esenţiale ale neamului românesc dintre care cel din capul unghiului este credinţa lui dreaptă ortodoxă”.

    

Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi să analizeze cu mult discernământ orice informaţie referitoare la lucrarea Bisericii în societate. Acesta, a arătat Preasfinţia sa, este şi modelul propus de Evanghelia Duminicii Ortodoxiei, când apostolul Natanael a verificat informaţia pe care Apostolul Filip i-a dat-o despre Iisus Hristos şi s-a convins că El este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

În cadrul Sfintei Liturghii s-a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei.

  

Sursa: www.basilica.ro

Din aceeași categorie