O nouă traducere a Scării Sfântului Ioan Sinaitul, la Editura Cuvântul Vieții

Scara Sfântului Ioan – unul dintre tratatele ascetice răsăritene cele mai prețuite – rezumă experiența Părinților pustiului egiptean și spiritualitatea monahismului palestinian (sfinții Dorotei de Gaza, Varsanufie și Ioan).

Scrierea este împărțită în 30 de secțiuni, tratând alternativ despre patimi și virtuți, între care cea mai importantă, subliniază Scărarul, este dragostea (agape), reprezentând treptele unei scări către rai, o scară a dumnezeiescului urcuș pe care urcă, înfruntând pericole la tot pasul, cei care vor să-și închine viața întru totul lui Dumnezeu.

Adresat în principal monahilor, dar și tuturor creștinilor, Scara ne reamintește că omul este o făptură teocentrică și că sfințenia este adevărata „împlinire a umanului” (Nichifor Crainic), Scara fiindu-ne un neprețuit îndrumar în acest efort de a ne împlini vocația. Acest tratat ascetic a marcat întreaga tradiție monahală răsăriteană și, în mod deosebit, monahismul athonit.

Volumul semnalat astăzi a apărut la Editura Cuvântul Vieții și reprezintă o traducere a Scării Sfântului Ioan rămasă aproape 60 de ani în manuscris.

Întrucât acest proiect este o reușită, Editura adresează mulțumiri Părintelui Ignatie Grecu, monah la mănăstirea Cernica, unul dintre ucenicii Părintelui Benedict Ghiuș, care a descoperit în biblioteca mănăstirii un exemplar dactilografiat al traducerii realizate de mitropolitul Tit Simedrea și revizuite de Părintele Benedict. 

Lucrarea poate fi achiziționată de la magazinele Librăriei Cărților Bisericești și ale Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Foto credit: Editura Cuvântul Vieții

Sursa: Basilica.ro

Când suntem hărțuiți de răzbunare, să nu contenim a ne aduce aminte de porunca dată de Domnul lui Petru de a ierta celui ce-ți greșește de șaptezeci de ori câte șapte pe zi.

Lumina zorilor se revarsă înainte de lumina soarelui, iar blândețea este mergătoare înaintea smereniei.

Foarte rău tovarăș de viață este somnul mult; el răpește jumătate din viață celor trândavi și poate și mai mult.

Cei care petrec întru supunere sunt străini de iubire de arginți, că, dacă și-au dat trupul, ce mai are încă al său?

Cine și-a biruit trupul? Cel ce și-a zdrobit inima! Și cine și-a zdrobit inima? Cel ce s-a tăgăduit pe sine!

Unele patimi trec din inimă în trup, iar altele urmează calea dimpotrivă. A doua bântuie mai ales pe cei din lume, iar întâia, lipsind materia, urmărește mai cu seamă pe cei ce trăiesc viața monahală. Pentru aceea zic eu: de vei căuta înțelepciunea la cei răi, nu o vei afla!

Peștele repede fuge de undiță, însă inima care aleargă după plăceri trece repede pe lângă isihie.

Cel ce dorește să biruiască într-o convorbire cuvântul său, chiar dacă ar vorbi adevărul, să știe că bolește de boala diavolului, mândria, păcatul pentru care diavolii sunt în iad.