Patriarhul Daniel: Sprijinul acordat femeilor însărcinate și tinerelor mame, o lucrare de apărare și promovare a vieții
Părintele Patriarh Daniel a transmis un mesaj vineri, la Conferința Națională a Centrelor de Sprijin pentru Femeile Însărcinate, organizată de Centrele Roua în perioada 18-19 octombrie 2024. Faptul că evenimentul a ajuns la cea de a 10-a ediţie „arată consecvență, comunicare și solidaritate într-un domeniu de o importanță deosebită pentru societatea din zilele noastre”, a transmis Preafericirea Sa. „Profesionalizarea activității de sprijin pentru femeile însărcinate, pentru tinerele mame aflate în dificultate și pentru familiile acestora contribuie la edificarea de instituții
Mesajul Patriarhului Daniel cu ocazia lansării noilor volume despre istoria Bibliotecii Academiei Române
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis marți un mesaj cu ocazia lansării noilor volume „Istoria Bibliotecii Academiei Române 1919-1947”. Evenimentul a avut loc în Aula Academiei Române. „Patrimoniul Bibliotecii Academiei Române reprezintă o uriașă comoară, iar mai presus de valoarea materială, de inventar este cea mai completă colecție a tot cea a produs mai valoros spiritualitatea românească de la începuturile ei și până astăzi”, se arată în mesajul Părintelui Patriarh. Mesajul a fost citit de Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul
Patriarhul Daniel: Sfânta Parascheva ne arată că sfințenia nu e legată de vârstă
Sfânta Cuvioasă Parascheva „ne arată că sfințenia nu este legată de vârstă”, a spus luni Patriarhul Daniel. „Nu trebuie să fii doar înaintat în vârstă, ca să fii sfânt, ci intensitatea credinței, a evlaviei, bunătatea sau iubirea milostivă arată sfințenia lui Hristos lucrătoare în cei care poartă în sufletul lor iubirea milostivă a lui Hristos.” Preafericirea Sa a explicat de ce acatistul sfintei este deosebit față de cele ale altor sfinți: „Nu se arată istoria vieții ei, ci, în fiecare
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la sfințirea unei biserici din Episcopia Basarabiei de Sud
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis joi un mesaj cu ocazia sfințirii noii biserici din localitatea Gotești, Republica Moldova. Delegatul Preafericirii Sale a fost Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal. „Prin sfinţirea unei noi biserici, Domnul Iisus Hristos intră în mod tainic în aceasta şi rămâne mereu prezent în ea prin Sfintele Taine săvârşite aici, dăruind tuturor celor care se roagă darurile Sale cereşti”, a explicat Patriarhul României. Textul integral: O nouă poartă a cerului în Basarabia de Sud
Patriarhul Daniel: Activitatea Comisiei de Dialog dintre Stat și Culte este benefică pentru societatea românească
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj cu prilejul întâlnirii dintre reprezentanții cultelor religioase din România și cei ai statului român, desfășurată marți la Palatul Episcopal Romano-Catolic din Oradea. „Cooperarea dintre Stat și Cultele religioase recunoscute este foarte necesară cel puțin în trei mari domenii: educația copiilor și a tinerilor, sănătatea populației și lucrarea social-filantropică”, a transmis Patriarhul României în mesaj, care a fost citit de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal. De asemenea, Preafericirea
Patriarhul Daniel transmite un mesaj de felicitare promoției care a absolvit Teologia la Iași în urmă cu 20 de ani
Patriarhul Daniel felicită colectivul care a absolvit Teologia la Iași în urmă cu 20 de ani, promoție care a dat Bisericii mulți slujitori ai altarelor: unii ca episcopi, alții ca stareți ai unor mănăstiri, iar alții ca preoți și diaconi, în parohii din țară sau diaspora. Textul integral: Tinereţe şi responsabilitate misionară Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași a fost reînființată în anul 1990, din rațiuni misionare deosebit de importante pentru Biserica Ortodoxă Română. Reintegrată în rândul facultăților componente ale
Patriarhul Daniel: Starea firească, binecuvântată și sănătoasă a comportamentului uman este facerea de bine
„Evanghelia ne arată că starea firească, binecuvântată și sănătoasă a comportamentului omului este facerea de bine, nu facerea de rău”, a evidențiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în predica rostită duminică la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a explicat Evanghelia despre iubirea vrăjmașilor, în care este redat un fragment din Predica de pe munte a Mântuitorului Iisus Hristos. „Această Evanghelie este plină de înțelesuri duhovnicești și ea are ceva cu totul neobișnuit, și anume că
Mesajul Părintelui Patriarh Daniel la resfințirea Catedralei Patriarhale de la Ecimiadzin, Armenia
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a transmis un mesaj către Preafericitul Părinte Karekin al II-lea, Patriarhul Catolicos al Tuturor Armenilor, cu ocazia resfințirii Catedralei Patriarhale de la Ecimiadzin. În mesaj, Patriarhul Daniel și-a exprimat bucuria de a delega pe Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul la acest eveniment solemn, subliniind importanța acestui lăcaș de cult pentru istoria Bisericii Apostolice Armene. De asemenea, mesajul a evidențiat relațiile istorice de prietenie dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Apostolică Armeană, precum și sprijinul
Mesajul Patriarhului Daniel la începutul anului universitar: Educația tinerilor este misiune sfântă și coresponsabilitate socială
La începutul anului universitar 2024-2025, adresăm un mesaj de binecuvântare tuturor studenților și profesorilor din învățământul universitar și postuniversitar, dorindu-le mult ajutor de la Dumnezeu în activitatea de studiere, cercetare și aprofundare a valorilor spirituale și științifice. Biserica și Universitatea sunt chemate să redescopere bucuria dialogului dintre teologie și știință, nu numai pentru depășirea divergenței artificiale sau aparente dintre ele, ci mai ales pentru cooperare în formarea unei etici sociale, care să contribuie la păstrarea și promovarea valorilor educaționale autentice
Patriarhul Daniel despre Pescuirea minunată: Arată că Dumnezeu cunoaște ostenelile și limitele oamenilor
„Evanghelia de astăzi ne învață că Dumnezeu cunoaște atât ostenelile, cât și limitele sau neputințele oamenilor, dar îl învață pe om să-i ceară ajutorul Său și să lucreze împreună cu El, pentru a se bucura de iubirea Sa milostivă în stare de smerenie”, a subliniat duminică Părintele Patriarh Daniel la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Reședința Patriarhală. Preafericirea Sa a explicat textul evanghelic referitor la Pescuirea minunată și a evidențiat trei învățături principale. Prima dintre acestea, a subliniat