Patriarhul Daniel despre Sf. Ap. Petru şi Pavel: Diferiți ca temperament și cultură, dar cu foarte multe daruri și virtuți în comun
Patriarhul Daniel a vorbit miercuri în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală despre trăsăturile, viața și activitatea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, cinstiți în 29 iunie. ”Considerați primul și ultimul dintre apostoli Patriarhul României a subliniat că cei doi sunt numiți în cărțile de cult ortodoxe corifeii apostolilor, adică cei mai mari între apostoli. „Într-adevăr, ei sunt mari atât prin învățătura, cât mai ales prin jertfelnicia lor. Acești doi slăviți apostoli au fost binecuvântați de Dumnezeu cu multe daruri
În Duminica Sfinților Români, Patriarhul Daniel îi omagiază pe părinții și bunicii creștini
În Duminica Sfinților Români îi cinstim pe toți sfinții români știuți și neștiuți, a spus Patriarhul Daniel, care a menționat și o categorie surprinzătoare de sfinți români: „Mulțimea sfinților credincioși mireni, mulțimea mamelor, taților, bunicilor care au crescut copiii în credință, i-au învățat să iubească pe Hristos, să iubească Biserica Sa și să iubească țara și neamul românesc”. Această mențiune a fost făcută în contextul explicării de către Preafericirea Sa a troparului Duminicii Sfinților Români, care enumeră categoriile, sau cetele
7 lucruri despre Sf. Ioan Botezătorul explicate de Patriarhul Daniel
Biserica îl cinstește pe Sf. Ioan Botezătorul pentru lucrarea și viața sa sfântă, a spus Patriarhul Daniel vineri, de sărbătoarea Nașterii Sf. Ioan Botezătorul. Patriarhul a explicat în predica sa șapte lucruri importante despre acest sfânt. „El îmbină curajul cu smerenia. Este smerit și în același timp un curajos mărturisitor al lui Mesia Hristos și un împlinitor al voii lui Dumnezeu”, a spus Preafericirea Sa despre sfânt. „Această viață sfântă a Sf. Ioan Botezătorului îl face împlinitor al planului de
Patriarhul Daniel: Să le cerem sfinţilor să ne dăruiască credinţă puternică şi viaţă sfântă
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a îndemnat la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Urlați în Duminica Tuturor Sfinților „să le cerem sfinților să ne dăruiască credință puternică și viață sfântă”. În introducerea predicii rostite la mănăstirea prahoveană, Patriarhul României a vorbit despre motivele stabilirii Duminicii I după Rusalii ca Duminica Tuturor Sfinților. 1. Pentru a ne arăta că rostul sau scopul Pogorârii Duhului Sfânt în lume a fost întemeierea Sfintei Biserici și sfințirea oamenilor; 2. Pentru a ne arăta că pe lângă
Patriarhul Daniel: Centrul de Presă BASILICA, promotor al comuniunii ecleziale și sociale în ţară şi în diaspora
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis luni un mesaj cu ocazia Zilei Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române, pus sub ocrotirea Sfintei Treimi. „Centrul de Presă BASILICA, născut în Biserică și purtând numele Bisericii, se adresează cu prioritate celor care simt în Biserică iubirea și ajutorul Preasfintei Treimi. Acest adevăr a fost important mai ales în cei doi ani de pandemie, când comunicarea plină de grijă a susținut comuniunea spirituală între credincioși, despărțiți fizic unii de ceilalți, dar aproape
Duhul libertății și al comuniunii: Patriarhul Daniel explică de ce Sfântul Duh nu ia chip de om
Când Hristos era pe Pământ, „Se arăta în fața, înaintea ucenicilor. Era o prezență nedeplină în viața lor. Însă, prin Duhul Sfânt, Care locuiește în ucenici și rămâne pururi cu ei, Hristos devine interior ucenicilor, devine viața vieții lor”, a explicat duminică Patriarhul Daniel. Pentru că Îl confirmă pe Fiul, Duhul Sfânt nu ia chip de om: „El apare discret, intim, în interiorul omului, lucrează din interiorul libertății umane.” „El inspiră pe om să rostească binecuvântate cuvinte, să lucreze binecuvântate
Patriarhul Daniel despre sfințirea Bisericii „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena: Arată frumusețea spirituală a României (RO/DE)
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul sfințirii Altarului Bisericii Pogorârea Sfântului Duh, Sf â ntul Voievod Ș tefan cel Mare și Sfântul Ierarh Martin de Tours a parohiei ortodoxe românești din Sectorul 2 al Vienei. Ctitoria românilor din Viena este „emblemă a frumoasei colaborări cu autoritățile vieneze” și va oferi prilejul de a lega noi prietenii și de a arăta frumusețea și bogăția spirituală a României, transmite Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Text integral în limba
Patriarhul Daniel le transmite elevilor binecuvântare şi încurajare pentru examene
Părintele Patriarh Daniel a transmis marți un scurt mesaj de binecuvântare și încurajare pentru pentru elevii care au examene. „Examenele constituie bune prilejuri de evaluare și maturizare intelectuală într-ο societate animată de competiție, dar și trepte necesare spre cultivarea valorilor spirituale și culturale care sporesc capacitatea de dialog și de comuniune între persoane”, afirmă Patriarhul României. Text integral: Binecuvântare și încurajare pentru examene Iubiți tineri, Biserica a susținut de-a lungul întregii sale istorii școala, cultura și formarea spirituală a omului
Patriarhul Daniel: Rugăciunea creștinului, chiar făcută în singurătate, este solidară, nu solitară
Patriarhul Daniel a transmis luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de primăvară a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, că rugăciunea este un act de comuniune: „Rugăciunea creștinului, chiar și atunci când este făcută în singurătate, în casa sau în chilia lui, nu este o rugăciune solitară, ci solidară, în comuniune cu întreaga Biserică aflată în rugăciune și luminată de harul Domnului nostru Iisus Hristos”. „Ca membre ale Trupului tainic al lui Hristos, credincioșii sunt uniți prin har întreolaltă, suferința unuia
Nu e suficient să cunoaștem Crezul, trebuie să ne și rugăm pentru unitatea Bisericii, spune Patriarhul Daniel
Patriarhul Daniel a vorbit în Duminica a șaptea după Paști despre Sinodul I Ecumenic, a cărei amintire face legătura între praznicul Înălțării Domnului și Pogorârea Sfântului Duh. „Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic au învățat și au mărturisit, împotriva ereziei lui Arie din Alexandria, că Iisus Hristos este Fiul Cel veșnic al lui Dumnezeu, Care este deoființă cu Tatăl și Care S‑a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S‑a făcut om pentru mântuirea noastră. Acest