Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a subliniat, sâmbătă, că dintre toate puterile cerești create de Dumnezeu, Arhanghelii și îngerii sunt slujitorii cerești cei mai apropiați de oameni. La finalul Sfintei Liturghii oficiate la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericirea Sa a vorbit despre importanța puterilor cerești în viața oamenilor. Mai precis, despre lupta creștinului cu duhurile rele. „Sfânta Evanghelie, pe care am ascultat-o astăzi, ne arată că Domnul Iisus Hristos a dat putere Sfinților
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a anunțat, joi, în cadrul ceremoniei de acordare a Ordinului „Credință și Comuniune” celor implicați în sfințirea Catedralei Naționale, că anul viitor, Bucureștiul va fi gazda Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din întreaga lume. „Următorul eveniment internațional va fi în luna septembrie, anul viitor, începutul lui septembrie, când, pentru vreo 3-4 zile, se va organiza la București Întâlnire Tinerilor Ortodocși din întreaga lume, ITO 2026”, a spus Patriarhul României. În acest sens, trebuie ca lucrările
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat, duminică, trei învățături despre starea sufletului după moarte din Pilda săracului Lazăr și a bogatului nemilostiv. „Această Evanghelie ne arată trei mari învățături și anume: ne arată că sufletul nemuritor al omului, după despărțirea sa de trup, ajunge fie în bucuria drepților, fie în întristarea păcătoșilor nepocăiți – adică, fie în starea fericită din rai, fie în starea tristă și chinuitoare din iad”. Al doilea punct prezentat de Părintele Patriarh Daniel face referire la
„Prin toate elementele ei componente, Catedrala Națională poate fi considerată o carte deschisă de teologie ortodoxă, scrisă în piatră, culoare și lumină, care cheamă la rugăciune și comuniune sfântă”, a subliniat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel într-un articol publicat în Ziarul Lumina de Duminică. În articolul publicat în data de 26 octombrie cu ocazia sfințirii picturii în mozaic a Catedralei Naționale, Preafericirea Sa a tratat mai multe teme, precum: necesitatea publică și liturgică a lăcașului de cult, simbolistica, semnificația spirituală, liturgică
„Universitatea şi Biserica au descoperit vocația comună de-a promova cunoaşterea ştiinţifică şi spirituală”, a transmis Preafericitul Părinte Patriarh Daniel joi în mesajul adresat participanților la Simpozionul „Facultatea de Teologie – memorie și viață. Rolul învățământului teologic superior ieșean în dinamica socială a Moldovei”. Simpozionul a fost organizat la Iași cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la înființarea Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a 35 de ani de la redeschiderea Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din
Cu ocazia Sfințirii picturii Catedralei Naționale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a mulțumit autorităților statului român și credincioșilor care au sprijinit material și spiritual această lucrare a Bisericii. Patriarhul României a mulțumit Sanctității Sale, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, pentru prezența la sfințirea picturii Catedralei Naționale, afirmând că este „este o mărturie a unității în Ortodoxie și a sprijinului constant al Patriarhiei Ecumenice pentru libertatea administrativă și demnitatea Bisericilor locale”. Mesajul integral: Cuvânt de mulțumire la slujba
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, i-a urat bun venit Sanctității Sale Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, după o slujbă de Te Deum oficiată vineri la Catedrala Patriarhală din București. Patriarhul României a subliniat contextul aniversar în care are loc vizita, cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române și al Sfințirii picturii Catedralei Naționale, și și-a exprimat recunoștința pentru canonizarea de către Patriarhia Ecumenică a unor sfinți cuvioși athoniți de origine română în acest moment semnificativ pentru Biserica noastră. Text integral
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a întâmpinat vineri pe Aeroportul Otopeni pe Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, la sosirea în țara noastră. „Prezența Sanctității Voastre în mijlocul nostru este un prilej de mare binecuvântare, de bucurie spirituală și de întărire a comuniunii dintre Patriarhia Ecumenică și Patriarhia Română”, a transmis Preafericirea Sa. Prezenta vizită a Patriarhului Ecumenic în țara noastră este a 11-a, fiind un semn al legăturilor frățești statornice dintre Bisericile noastre, a subliniat Părintele Patriarh Daniel. Mesajul integral
„Minunea învierii fiului văduvei din Nain ne arată că Domnul Iisus Hristos cunoaște suferința fiecărui om, dar și măsura răbdării lui”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel duminică la Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Mântuitorul Iisus Hristos a venit în cetatea Nain și l-a înviat pe fiul văduvei fără să îi ceară cineva asta, ceea ce arată iubirea milostivă a Domnului. „Iubirea aceasta milostivă se numește compasiune, adică împreună-pătimire cu cei ce pătimesc din cauza durerii
„Inima curată și bună este starea duhovnicească a sufletului în care cuvântul mântuitor și sfințitor al Evangheliei lui Hristos devine roditor de cuvinte curate, de cuvinte frumoase și de fapte bune”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel duminică. Patriarhul României a explicat în detaliu Pilda Semănătorului din Evanghelia după Luca, citită în biserici în Duminica a 21-a după Rusalii. Aceasta ne spune că rostul vieții noastre este primirea Cuvântului lui Dumnezeu și transformarea lui în rod prin fapte bune. „Nu



