Patruzeci de copii din Parohiile Pleașa și Grădiștea au vizitat joi Muzeul Aviației Române. Evenimentul a fost organizat de voluntarii Paraclisului CMN și este parte a Proiectului „Rămâneți în școală”.
Ei au aflat despre viața de pilot de la piloți care au ore de zbor acumulate în 10 ani pe cele mai cunoscute aeronave.
Unul dintre copiii participanți a spus că urmare a acestui demers a aflat mai multe lucruri despre avioane.
„Dacă voi ajunge pilot de avion îmi vor fi utile aceste lucruri. Ar fi foarte interesant să zbor cu avionul. Nu am mai fost până acum la un muzeu de aviație si mi s-a parut foarte interesant tot ce am văzut”.
Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor, a subliniat că beneficiarii acestei acțiuni provin din familii cu posibilități financiare limitate.
„Pe lângă vizita la Muzeul Aviației le-am oferit și câte un echipament sportiv, dar și produse bio”, a menționat Dănuț Prună.
Foto credit: Voluntarii Paraclisului CMN
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie



