Acțiune filantropică la Penitenciarul Ploiești

Mai mulți deținuți din Penitenciarul Ploiești au primit miercuri, 6 noiembrie 2013, pachete constând în alimente și bunuri de uz zilnic din partea preoților din Protopopiatul Ploiești. Pachetele au fost oferite de Părintele Ștefan Mușat, Protopopul Protoieriei Ploiești împreună cu Pr. Alexandrescu Georgian, capelanul acestei instituţii.



„La întâlnirea cu aceşti deţinuţi în capela instituţiei, înainte de a înmâna darurile, le-am adresat cuvânt de învăţătură, arătându-le cât de bun este Dumnezeu, care face să răsară soarele atât peste cei buni, cât şi peste cei răi,le-am vorbit despre iubirea lui Dumnezeu, ce se revarsă asupra noastră în toate clipele vieţii, cu condiţia ca noi să ne deschidem sufletul şi să primim darurile Sale, şi totodată am vorbit şi despre apropiatul praznic al Sfinţilor Arhangheli. Noi ne-am propus ca săptămâna viitoare să revenim în această instituţie cu şi mai multe ajutoare, pentru a oferi daruri şi altora, care sunt în situaţia celor pe care i-am cercetat astăzi”, a precizat Pr. Ştefan Muşat.

Din aceeași categorie