Campania „Sănătate pentru sate” a ajuns la Păcureţi-Matiţa, județul Prahova

Campania „Sănătate pentru sate” a Patriarhiei Române s-a desfăşurat, sâmbătă, 19 martie 2016, în localitatea Matiţa din comuna Păcureţi, județul Prahova, informează Agenţia de ştiri Basilica.

La cabinetul medical aflat în incinta școlii din Matița au fost acordate în această zi consultații medicale de specialitate pacienților care s-au prezentat, majoritatea fiind persoane vârstnice și defavorizate.

Cei 30 de voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, printre care numeroși medici de diferite specializări, au consultat aproximativ o treime dintre locuitorii acestei localități.

La această acțiune a fost prezent și Părintele Victor Cojocaru, parohul Bisericii „Sfântul Dimitrie” – Matița, care a spus că în parohia sa majoritatea locuitorilor sunt vârstnici, iar Campania „Sănătate pentru sate” reprezintă un real folos și ajutor pentru ei: „Noi, atât eu, cât şi autorităţile locale, vă suntem profund recunoscători pentru că v-aţi făcut timp şi aţi venit aici. Este foarte greu pentru un bătrân să ajungă la medic în oraş.Până la cel mai apropiat spital sunt 30 de kilometri, adică până la Ploieşti, iar pentru a ajunge acolo au de schimbat cel puţin două mijloace de transport. Până la Bucureşti sunt 80 de kilometri. Vă daţi seama cât de greu este pentru ei să meargă la un control medical. Sunt oameni care au şi 90 de ani, am avut în sat şi de 107 ani.Astăzi au venit cum au putut, dar i-am văzut fericiţi că pot fi consultaţi în mod gratuit de medicii veniţi din Bucureşti. Vă mulţumim pentru efort tuturor celor care au făcut posibil ca în această zi Caravana «Sănătate pentru sate» să fie în parohia noastră. Îi mulţumim Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru binecuvântarea de a se realiza această campanie, dar și Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru pentru această iniţiativă”.

Campania „Sănătate pentru sate” se va desfășura, sâmbăta viitoare, 26 martie 2016, în comuna Cernica din județul Ilfov.

Din aceeași categorie