Cantus Domini concertează pentru Irene, fiica Arhid. Mihail Bucă

Corul bărbătesc „Cantus Domini” va susține sâmbătă un concert caritabil pentru Irene Ecaterina, fiica Arhid. Mihail Bucă, Protopsaltul Catedralei Patriarhale, la Parohia „Parcul Călărași” din Capitală.

Concertul din 25 iunie, intitulat „Împreună pentru Irene”, va avea loc de la ora 18:00 în biserica parohiei bucureștene, situată pe Bd. Basarabia nr. 2.

În vârstă de trei ani, Irene se luptă pentru viața sa, întrucât a fost diagnosticată cu leucemie. Din nefericire, Irene are și sindrom Down.

Fetița urmează tratament cu citostatice la Institutul Clinic Fundeni, unde este însoțită de mama sa. În funcție de cum decurge situația medicală, este posibil să aibă nevoie de tratament de specialitate și în străinătate, care ar necesita fonduri consistente.

Arhidiaconul Mihail Bucă slujește la Catedrala Patriarhală din 1997, este fondatorul și dirijorul Grupului Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale și are cinci copii împreună cu soția sa, Daniela: Nicolae, Maria, Iustin, Anastasia și micuța Irene.

Donează și tu!

Cei care sunt interesați să sprijine eforturile familiei de restabilire a sănătății fetiței lor, au posibilitatea de a dona în următoarele conturi:

Banca: Banca Comercială Română (BCR)
Beneficiar: Constantin Irene Ecaterina
Cont RON: RO09RNCB0087171024460002
Cont EURO: RO79RNCB0087171024460003
Cont USD: RO52RNCB0087171024460004

Cantus Domini

Corul bărbătesc „Cantus Domini”, membru al Asociației Naționale Corale din România activează în cadrul Asociației Culturale a Corului Bărbătesc Cantus Domini și a primit distincții, medalii și premii la toate concursurile și festivalurile corale naționale și internaționale la care a participat.

Corul bărbătesc „Cantus Domini” a fost înființat la inițiativa unor tineri teologi iubitori de muzică. Fondatorul și dirijorul lui este Arhidiaconul Ștefan Constantin Răzvan, profesor de muzică la Seminarul Teologic Ortodox din București.

Foto credit: Facebook / Mihail Bucă

Sursa: Basilica.ro