Centrul „Sfântul Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor și voluntarii Paraclisului CMN au organizat sâmbătă un congres dedicat îngrijirilor paliative.
Evenimentul s-a desfășurat la Centrul „Sfântul Nectarie” în contextul Zilei Mondiale Hospice și a îngrijirilor paliative.
Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul CMN, a spus că dintre toate campaniile desfășurate „cele mai de suflet sunt cele pentru bolnavii de cancer”.
„De fiecare dată simțim că vizităm un prieten bun și nu un pacient pe care îl vedem poate pentru prima dată”.
„Datorită Centrului Sfântul Nectarie am cunoscut importanța îngrijirilor paliative în viața acestor bolnavi și rolul extrem de important pe care îl are în lupta cu această suferință”.
În cadrul congresului, Dănuț Prună a prezentat un referat cu tema Caravana Bucuriei – implicarea Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului în ajutorarea bolnavilor de cancer.
Adriana Căruntu, directorul centrului, a spus că la acest eveniment și-a propus să transmită un mesaj: „îngrijirea paliativă este dreptul meu la îngrijire, dar că fiecare dintre noi mai avem de făcut foarte mult în acest domeniu”.
„Este nevoie să ne implicăm personal și să putem să facem lucruri frumoase pentru oamenii care suferă și care au nevoie de îngrijiri paliative”.
Adriana Căruntu a făcut o scurtă prezentare a așezământului social în cei 13 ani de activitate, după care a vorbit pe tema „Spiritualitatea în îngrijiri paliative”.
Au urmat alte prelegeri care s-au concentrat pe problemele apărute la bolnavii oncologici, recuperarea medicală în îngrijiri paliative, ș.a.
Foto credit: Voluntarii Paraclisului CMN
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie



