Parohia Zlătari din Capitală a organizat duminică „Dialogul vârstelor în lumina credinței”, activitate în cadrul Concursului național catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”.
După Sfânta Liturghie, elevii participanți la concurs din grupul Colegiului Național „Mihai Eminescu” (București) au susținut un recital de muzică religioasă și și-au împărtășit gândurile despre rolul bunicilor în viața lor.
Iată cum și-au descris bunicii câțiva dintre copii:
- „De la bunicii mei am învățat cum să fiu un adevărat creștin, să nu lași baltă nimic și să nu te lași doborât niciodată. În unele zile mă mai rog și alături de bunicii mei și singur, și cu părinții. Bunicii mei reprezintă pentru mine dragoste, răbdare, armonie, sprijin.”
- „Mi-a dat foarte multe sfaturi și învățături: să fii bun cu ceilalți, să faci fapte bune. Bunicii, pentru mine, sunt ca niște îngeri păzitori care mă veghează și mereu mă ajută și mă învață numai de bine.”
- „Bunicii reprezintă pentru mine har, dragoste și bunătate. Tot timpul au fost alături de mine și m-au învățat, au avut răbdare cu mine. Învățătura de la ei ar fi că Dumnezeu tot timpul va fi cu mine, tot timpul îmi va fi alături în situațiile grele.”
- „Bunicii reprezintă un mare sprijin. Mereu mă ajută când am nevoie și-mi dau cele mai bune soluții și sfaturi, pentru că au multă experiență.”
- „Dragoste și cei mai buni prieteni.”
În continuare, copiii au audiat cateheza intitulată „Virtuțile bunicilor, temelia credinței nepoților”, rostită de Părintele Ștefan Sfarghie, slujitor al parohiei.
„Bătrânețea este vârsta la care omul se poate gândi mai mult și mai intens la Dumnezeu. De aceea, copiii au înțeles faptul că, atunci când îi respectăm pe bătrâni, de fapt, noi împlinim o poruncă dumnezeiască”, a explicat, pentru Trinitas TV, Părintele Ștefan Sfarghie.
„Înțelepciunea aceasta a bătrânilor este cumva în mod direct legată de credința lor”, a adăugat clericul.
Din aceeași categorie



