Capitală: Darul Parohiei Brâncuși pentru 700 de oameni din spitale

Câte o carte de rugăciuni pentru cei bolnavi, un acatist, un îndrumar de spovedanie, un cuvânt al Sfinților Părinți la momente de boală, o sticluță cu mir și o cruce confecționată de copiii din parohie au fost pregătite de Parohia Brâncuși pentru 700 de persoane aflate în spitalele bucureștene.

După ce au fost binecuvântate de Pr. Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și de Pr. paroh Costel Burlacu, protoiereul Protopopiatului Sector 6 Capitală, darurile au plecat marți la preoții de caritate care le vor distribui pacienților din spitale în zilele următoare.

„Este o inițiativă mai mult decât lăudabilă pentru că, mai ales în condițiile actuale, cei mai mulți bolnavi se simt abandonați în spitale și au nevoie de un reper, de o siguranță care vine numai de la Dumnezeu, prin rugăciune și prin conștientizarea faptului că preotul de caritate este alături de ei”, a declarat Pr. Ionuț Tutea.

O parte dintre daruri vor merge la Fundeni, acolo unde slujește părintele Horia Nicolae Prioteasa care a subliniat că cei aflați într-o stare de sănătate precară „se bucură foarte mult de prezența preotului în spital”.

„Cei care nu au ajuns neapărat la biserică de-a lungul timpului descoperă acum că, prin Taina Spovedaniei și a Euharistiei, își recapătă bucuria din anii tinereții când participau, poate, în mod frecvent la sfintele slujbe. Când omul suferă și nu mai este la fel de activ ca de obicei, are timp de meditație, gândindu-se dintr-o perspectivă inedită, duhovnicească, la viața pe care a trăit-o și la cea pe care își propune să o trăiască din acel moment înainte”, a spus slujitorul de la paraclisul Institutului Clinic Fundeni.

Tot marți, Protoieria Sectorului 6 a oferit pentru cei 80 de beneficiari ai cantinei sociale „Sfântul Mucenic Barnabas” pachete cu produse alimentare necesare perioadei pascale, informează Ziarul Lumina.

Foto credit: Ziarul Lumina

Sursa: Basilica.ro