Deținuții politici anticomuniști din perioada 1944-1989 au fost comemorați luni în Capitală, la monumentul „Aripi” din Piața Presei Libere.
Slujba de pomenire a fost oficiată de preotul Victor-Lucian Georgescu, Protopopul Sectorului 1 Capitală.
„An de an, în ziua de 9 martie, atunci când Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, România îi comemorează pe deținuții anticomuniști din perioada 1944-1989. Biserica se alătură acestei comemorări în mod firesc prin rugăciune”, a spus părintele protopop.
„Printre cei care au suferit în cele 44 de penitenciare și 72 de lagăre de muncă forțată s-au aflat bărbați, femei, bătrâni și tineri. Curajul, demnitatea și credința lor au marcat memoria poporului român, iar această pagină dureroasă a istoriei noastre nu trebuie niciodată uitată”.
Păstrarea memoriei martirilor
Cosmin Dîncu, inspector al Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist, a subliniat importanța păstrării vii a memoriei celor care s-au jertfit în închisori.
„Au murit pentru că ei își iubeau țara, tricolorul, credința strămoșească. Și încercăm an de an să fim aici și să-i comemorăm. Nu întâmplător, s-a stabilit prin lege ca ziua foștilor deținuți politici din România să fie de sărbătoarea Sfinților Mucenici”.
Alexandra Niță, vicepreședintele Departamentului de Cultură și Istorie al Organizației „Liga Studenților”, a explicat că participarea la eveniment este văzută ca un gest de omagiu și un act de legătură între generații.
„Considerăm că tinerii pot afla despre aceste evenimente și pot duce mai departe memoria lor. Există un liant între generații, iar interesul tinerilor pentru trecutul neamului românesc arată că aceste jertfe nu sunt uitate”.
Reprezentanții instituțiilor de stat au depus coroane de flori în semn de omagiu de Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944–1989.
Din aceeași categorie



