Federația Filantropia a desfășurat o campanie prevenire a dependenței digitale

Federația Filantropia a organizat vineri conferința finală din proiectul „Campanie de prevenire și combatere a dependenței digitale în rândul copiilor din sectorul 3”.

56 de cadre didactice din acest sector al Capitalei au beneficiat de formare în domeniul prevenirii și combaterii adicțiilor digitale în rândul tinerilor.

„Cadrele didactice din cadrul proiectului au primit un certificat de formator autorizat de Agenția Națională de Calificări și au ținut ateliere tematice cu 560 de copii din ciclul primar și gimnazial de învățământ”, a precizat Părintele Consilier patriarhal Ciprian Ioniță, Președintele Federației Filantropia.

Oana Mihăilescu profesor-învățător și diriginte voluntar la Școala Gimnazială nr. 47 din Sectorul 3, a explicat cum a desfășurat activitățile cu elevii de gimnaziu.

„Atelierul a inclus un filmuleț. Ceea ce i-a impresionat foarte mult era poziția în care omul era în rolul de cățel, iar aparatul sau telefonul era stăpânul. Iar după ce s-au uitat la acest filmuleț, au făcut și exercițiul pe valori. Am văzut care sunt prioritățile în viața lor.”

Oana Mihăilescu s-a oferit să fie dirigintele voluntar al clasei pe care a condus-o, ca învățătoare, până în pragul gimnaziului. Și-a dorit astfel ca elevii să aibă o continuitate, să le ofere un punct de reper constant de-a lungul vieții școlare.

„Pentru ora de dirigenție, le-am dat ca temă să se gândească: dacă, într-un an, ei vor deveni dependenți de tehnologie, cum li s-ar schimba viața. Au conștientizat în scris că, probabil, familia și sănătatea le vor fi afectate și la fel și grila de valori”, povestește diriginta.

„Când am pus întrebarea ce putem face ca să ne protejăm de tehnologie, de la ei a venit inițiativa: «Părinții să nu ne mai dea telefoane, să ne instaleze serviciul de control Family Link de la Google, ca să ne ajusteze timpul petrecut pe telefon, să ne trimită mai mult afară.» Ei, practic, conștientizau că au nevoie de aceste limite.”

Învățătoarea a apreciat mult informațiile și instrumentele educative însușite în cadrul formărilor oferite de Federația Filantropia. Ea spune următoarele despre prevenirea și combaterea dependenței digitale: „Învățăm să fim liberi, pentru că tu, dacă ajungi să fii dependent de ceva, fie de ecrane, fie de muzică tare în căști, înseamnă că nu mai ești liber”.

„Mi-am dat seama că mulți dintre ei fug în astfel de adicții: pentru că nu au suficientă încredere în sine și au rezistență scăzută la frustrare.”

„Noi, profesorii și învățătorii, trebuie să vedem în ce măsură reușim să valorizăm mai mult fiecare elev și ce fel de generație creștem. La joc imediat câștigă lucruri, pe când în viața adevărată trebuie să muncești mai mult”, a mai spus Oana Mihăilescu.

Conferința care a încheiat proiectul s-a desfășurat la Centrul de Formare Continuă „Dumitru Stăniloae” al Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

Proiectul „Campanie de prevenire și combatere a dependenței digitale în rândul copiilor din sectorul 3” s-a derulat începând cu 6 iunie, în parteneriat cu Protoieria Sectorului 3 al Capitalei și finanțat de Primăria Sectorului 3.