La început de Post, ierarhii români îndeamnă la organizarea de colecte pentru cei în suferință și lipsuri

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române îndeamnă ca în Postul Naşterii Domnului să fie organizate colecte pentru persoanele aflate în suferinţă.

Îndemnul este lansat în Pastorala transmisă la prima duminică din Post.

„Ne adresăm preoților și credincioșilor mireni ai Sfintei noastre Biserici cu îndemnul părintesc de a se organiza, la parohii, mănăstiri, protopopiate și la centrele eparhiale, colecte de alimente, haine și medicamente”.

„Acestea vor fi distribuite celor aflați în suferință și în lipsuri, familiilor defavorizate sau cu mulți copii, bătrânilor și persoanelor singure, fără copii sau rude”, precizează sinodalii.

Ierarhii recomandă ca preoţii şi mirenii să devină pentru cei aflaţi în suferinţă „mâinile iubirii milostive a lui Hristos, Cel Care îi ocrotește și le dăruiește putere, răbdare și nădejde tuturor oamenilor”.

Pastorala integrală este disponibilă aici.