Luna pentru viață | Mai multe femei și un preot oferă mărturii într-o nouă carte despre criza de sarcină

Alexandra Nadane, Președinta organizației România pentru viață, a lansat în Luna pentru viață cartea „Mărturii despre criza de sarcină. Femei care au născut, femei care regretă avortul”. Pe lângă vocile femeilor, cartea include și mărturia unui supraviețuitor al avortului, azi preot, care își omagiază mama pentru curajul și determinarea ei.

Lansarea a avut loc online, pe platforma Zoom, și a fost transmisă în direct pe pagina de Facebook a Marșului pentru viață România și Republica Moldova.

Cu acest prilej, Alexandra Nadane a explicat cât de greu a fost și cât de mult timp s-a muncit pentru a convinge femeile să vorbească despre experiențele acestea profund traumatice pentru ele.

„Primul apel l-am făcut în 2015 Asociația Studenți pentru viață, iar cartea avea să fie tipărită abia în 2018”, a povestit ea.

„Dar s-a întâmplat un lucru extraordinar. După publicarea acestei prime cărți, multe femei și-au deschis sufletul, au așternut pe hârtie sau într-un fișier Word mărturiile lor, le-au trimis pe adresa proiectului 101marturiiatgmail.com, iar aceste mărturii au fost publicate în noua carte.”

„Ceea ce au făcut aceste femei este un gest de eroism. Au ales să retrăiască momente critice din viața lor. Și‑au deschis sufletul în fața celorlalți, și‑au asumat riscul de a deveni vulnerabile, au scris, au vorbit, au mărturisit despre adevăruri care merită și trebuie scoase la lumină”, a mai subliniat Alexandra Nadane.

„Au făcut toți acești pași cu dorința foarte puternică de a inspira alte femei în criză de sarcină să lupte cu tenacitate și nădejde pentru copiii lor și cu credința că, peste ani, vom trăi într‑o societate care va ocroti și va sprijini în mod real fiecare femeie în criză de sarcină, fiecare copil.”

În carte sunt cuprinse și mărturiile a doi supraviețuitori ai avortului. Unul dintre ei, Viky Berbec, a participat la lansare, declarând cât de fericită este că părinții ei au ales viața pentru ea, al treilea copil al familiei, și cât de fericită este și ea la rândul ei să se bucure de darul vieții, fiind mama a doi copii.

Ea le-a sfătuit pe femeile în criză de sarcină să nu ia decizii pripite, să ceară sprijin și mai ales să nu-și piardă credința că Dumnezeu nu lasă niciun copil și nicio mamă să fie fără purtarea Lui de grijă.

Un alt supraviețuitor al avortului, părintele Ioan I., oferă una dintre cele mai puternice mărturii din carte.

Mărturia Părintelui Ioan I., supraviețuitor

„Profesorul ginecolog de la Iași a zis: dă‑l afară, că n‑are nici 5% șanse să supraviețuiască. Femeia: mai bine mor decât sa‑l dau afară. Doctorul: Femeie, ești nebună? Copilul tre’ să înoate în lichid amniotic, nu mai ai deloc, sarcina e ca o minge spartă. Scoate‑afară șobolanu’. Încă o hemoragie de asta și mori. Femeia în lacrimi: mai bine mor de o mie de ori decât să‑l scot afară. (…)

Merg la Doctorul ginecolog Gafar, din Târgu Neamț. Omul, luminat, le zice: Țineți copilul, dacă vrea cel rău să‑l omoare, sigur iese vreun preot, vreun scriitor, vreun om de seamă. (…) Și uite, cu mii de rugăciuni și Liturghii, pe 8 februarie a ieșit un prunc sănătos, grăsun și trandafiriu care i‑a asurzit pe medici cu plânsul lui. Pruncul ăla sunt eu. Sărut mâinile, mamă.”

Mărturia Andreei, mamă fericită

„Nu are rost să zic că sunt momente când o văd pe mama că mă privește cum alăptez… și ș tiu la ce se gândește, știu că ar vrea să dea timpul înapoi să nu îmi fi spus niciodată să fac avort, știu că și tatăl copilului regretă că nu a fost aici cu mine la greu… dar i‑am iertat. Mă uit acum la el cum doarme liniștit, îi urmăresc respirația, mișcările, și mă gândesc că urmează primul Crăciun cu copilul meu, și va veni prima vară cu copilul meu și ochii mi se umplu de lacrimi de bucurie!”

Mărturia Adelinei Fronea, femeie post-abortivă

„Credeam că astfel viața mea va reveni la normalul din capul meu. Și, în ciuda faptului că, în ziua programată, Dumnezeu mi‑a trimis așa, providențial, două măicuțe în sala de așteptare, care mi‑au spus atunci să aleg să merg mai departe și să dau naștere, eu nu auzeam decât dialogul din capul meu, care era despre ce rău ar fi putut să îmi fie mie dacă alegeam aceasta. Era un dialog al supraviețuirii într‑o poveste țesută de frica mea. Și frica a învins, cu promisiunea pe care eu mi‑am dat‑o atunci că totul va fi ca mai înainte. Și aș îndrăzni să folosesc metafora asta, că am intrat la „măcelărie” și am ieșit de acolo cu un urlet surd, pe care doar eu îl auzeam. De atunci, nimic nu a mai fost ca mai înainte. Nimic. O femeie nu uită niciodată acest moment. Din acel moment, am început să urăsc.”

Cartea include mai multe tipuri de mărturii despre criza de sarcină, organizate în capitole: „Femei fericite că au ales viața”, „Femei care regretă avortul”, „Crize de sarcină generate de dizabilități”.

La acestea se adaugă și o mărturie care evidențiază cum se poate oferi sprijin femeilor în criză de sarcină, precum și câteva mărturii din Statele Unite, care ne arată că fenomenul crizei de sarcină este unul global.

Descarcă volumul de pe site-ul Marșului pentru viață.

Sursa foto: Coperta cărții „Mărturii despre criza de sarcină”

Sursa: Basilica.ro