Un fragment din moaștele Sf. M. Mc. și Tămăduitor Pantelimon a fost adus miercuri la Centrul de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor, spre mângâierea și încurajarea pacienților.
Moaștele au fost aduse în pelerinaj de la Parohia „Sf. Pantelimon – Foișorul de Foc”, din apropierea instituției medicale, cu ocazia Tainei Sfântului Maslu, care se oficiază săptămânal la centru. Slujba a fost oficiată în salonul unde sunt internați un arhimandrit și un preot.
Au slujit cei trei preoți ai Bisericii „Sf. Pantelimon – Foișorul de Foc”: Părintele Paroh Bogdan Teleanu, Părintele Coslujitor Cătălin Niculescu, preot voluntar al Centrului de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie”, și Părintele Coslujitor Mihai Cozariu.
După rugăciune, au fost miruiți toți pacienții internați, angajații și rudele bolnavilor. Racla cu fragmentul din moaștele Sfântului Pantelimon a fost dusă în fiecare salon, pentru ca toți pacienții să se poată atinge de sfintele moaște.
„I-am rugat pe preoții de la Biserica «Sf. Pantelimon» să ni-l aducă pe sfânt astăzi și atât Părintele Paroh Bogdan Teleanu, cât și ceilalți preoți slujitori au răspuns cu multă bucurie acestei cereri”, a declarat, pentru Basilica.ro, Adriana Căruntu, coordonatoarea centrului.
Centrul de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înființat în cadrul Fundației Bucuria Ajutorului, este singurul spital privat din Capitală care aparține Bisericii.
Noul sediu a fost finanțat de Ambasada Elveției și inaugurat de Părintele Patriarh Daniel în 2012. De la înființare și până în prezent, centrul a oferit îngrijiri unui număr de aproape 4.000 de pacienți, majoritatea oncologici, iar cererea continuă să crească.
Îngrijirile paliative se adresează bolnavilor terminali, atunci când boala nu poate fi vindecată. Paliația are ca scop ameliorarea sau înlăturarea simptomelor bolii.