Noţiuni de „Prevenţie şi educaţie pentru sănătate” prezentate de voluntarii CMN elevilor din Gruiu

Aproximativ 300 de elevi din localitatea ilfoveană Gruiu au învățat marți noțiuni de „Prevenție și educație pentru sănătate” de la voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

În cadrul celei de a 67-a acțiune a Campaniei, voluntarii le-au prezentat informații despre igiena generală, cum să își îngrijească dantura și cum să gestioneze situațiile create de fenomenul de bullying.

Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor CMN, a explicat că această campanie este „foarte utilă” și va fi continuată „în acest an și în anii următori”.

Raluca Simion, de profesie psiholog, a precizat că informațiile au fost structurate pe două categorii de vârstă.

„Celor mici le-am vorbit despre cum să se calmeze; celor mari le-am vorbit direct de fenomenul de bullying, despre ce implică acesta, cum să îl identifice și ce e de făcut atunci când chiar ei sunt victimele unui asemenea fenomen sau sunt cei care îl încep”.

Până în prezent, peste 16.000 de persoane din București, 14 județe ale țării, precum și din Republica Moldova au beneficiat de acțiunile organizate în cadrul Campaniei de „Prevenție și educație pentru sănătate”.

Toate acțiunile voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale se desfășoară cu binecuvântarea Patriarhului Daniel și sub coordonarea Arhim. Ciprian Grădinaru.

Foto credit: Voluntarii Paraclisului CMN

Sursa: Basilica.ro