Parohia Dobroteasa din Capitală a donat îmbrăcăminte în valoare de 12.000 lei unui spital de psihiatrie ilfovean

Spitalul de Psihiatrie Eftimie Diamandescu din Bălăceanca, județul Ilfov, a primit vineri o donație consistentă de îmbrăcăminte, în valoare de aproximativ 12.000 lei, oferită de Parohia Dobroteasa din Capitală.

Hainele sunt noi și de calitate, din bumbac sau material compozit, de la lenjerie de corp la treninguri și haine mai groase, alese cu grijă și achiziționate de enoriașii bisericii bucureștene.

„Nu ne uităm semenii în neputință și în suferință. Îi privim cu compasiune, căutând strălucirea chipului lui Dumnezeu în ei, în licărul de lumină care a mai rămas în ochii acestora”, transmite Părintele Liviu Barbu, parohul comunității Dobroteasa, într-un comunicat primit de redacție.

Miluiește-mă, părinte și pe mine! a fost un cuvânt care mi-a adus aminte de rugile adresate lui Hristos și care m-a mișcat adânc în timp ce mă aflam în mijlocul pacienților Spitalului de Psihiatrie Eftimie Diamandescu din comuna Cernica, satul Bălăceanca.”

„Întâlnirea spontană cu aceștia și câteva cuvinte schimbate cu ei m-au întărit duhovnicește pe mine și sper că și pe ei”, mai spune parohul.

Terapie prin horticultură

Biserica Dobroteasa sprijină spitalul și pe altă cale în lucrarea dificilă pe care personalul o face cu pacienții răniți de viață.

„În cadrul colaborării pe care o avem cu instituția, biserica noastră sprijină și proiectul de reabilitare psihică, emoțională și fizică a pacienților prin lucru în sera terapeutică a spitalului, în care se plantează, se îngrijesc și se recoltează plante, flori și legume”, explică Părintele Liviu Barbu.

„Unul dintre enoriașii bisericii noastre, a cărui viață a intrat pe un făgaș dificil, din rațiuni și motive obiective, a beneficiat în mai multe rânduri de îngrijirea medicală oferită de spital și de lucrul în sera terapeutică.”

„Astfel, participăm și noi în acest An omagial pe cât putem, la grija Bisericii pentru persoanele aflate în suferință, încredințându-i pe aceștia de preocuparea noastră și de dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare copil de-al Său. Credem că acești oameni se apropie de Dumnezeu prin suferința lor și se aseamănă copiilor prin inocența la care adesea ajung”, afirmă parohul comunității Dobroteasa.

Biserica Dobroteasa are o tradiție a lucrării filantropice distingându-se în trecut prin grija arătată orfanilor, persoanelor nevoiașe, printre care și elevi și studenți, tradiție și practică reînviate începând din 1990 de Părintele Gheorghe Sima.