Patriarhia şi World Vision au ajutat peste 30.000 de copii prin intermediul proiectului Alege Şcoala!

Până în prezent, 31.954 de copii au beneficiat de sprijin în cadrul proiectului „Alege școala!”. 2.934 dintre aceștia au fost înregistrați în ultima ediție, încheiată în luna aprilie a acestui an. Datele au fost prezentate public joi în cadrul festivității de final organizate la Centrului social-cultural „Justin Patriarhul” din Capitală.

Ultima ediție a proiectului Alege Școala s-a desfășurat în perioada 19 aprilie 2018 – 19 aprilie 2021 și a avut ca zonă de implementare județele: Prahova, Ialomița, Constanța, Vâlcea, Dolj și Vaslui. Proiectul însă va continua, a precizat Pr. Constantin Năclad, managerul proiectului.

„În acest eveniment final am ilustrat datele, cifrele, care ilustrează acest proiect, dar dincolo de aceasta aș spune că mai mult vrem să ne bucurăm împreună, deoarece ne-a ajutat Dumnezeu, timp de trei ani de zile, să nu avem nici un fel de incident, să aducem pe copii mai aproape de școală, să le insuflăm cuvântul lui Dumnezeu și sperăm să rămână sădit în inima lor și să ducem mai departe edițiile Alege Școala!, pentru că aceste trei ediții care se încheie acum vor fi continuate cu alte trei ediții care au început deja cu data de 1 aprilie”.

Ce a însemnat „Alege Școala!” pentru peste 2.934 de copii?

  • Activități remediale la matematică și limba română;
  • Activități extracurriculare;
  • Școala de Duminică;
  • Școala Părinților;
  • Campanii de voluntariat și promovarea cetățeniei active;
  • Campanii de informare despre importanța educației;
  • Tabăra de creație „Licăr de Lumină”;
  • Tabăra „Licărul de lumină din pridvorul satului”;
  • Concursul educativ „Alege Școala!”

La finalul celor trei ani de proiect, Părintele Florin Marica, coordonatorul proiectului, a subliniat progresul constatat în conștientizarea importanței actului educațional și interesul crescut pentru dezvoltare la nivel comunitar.

„Ritmicitatea și diversitatea activităților adresate copiilor la școală și în biserică, dar și participarea părinților la programe de consiliere și educație parentală au întărit motivația interioară și au sporit dorința de participare la actul educațional. Ne bucurăm să subliniem eficiența activităților din cadrul acestui proiect în prevenirea și corectarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii”, a afirmat părintele Florin.

În perioada aprilie 2018-aprilie 2021, copiii înscriși în proiectul Alege Școala! au primit: 2095 ghiozdane complet echipate, 1383 treninguri personalizate, 2000 tablete, 112 biciclete, 481 trotinete, 671 jocuri.

Biserica, preocupată de modelarea intelectului și a sufletului 

Mesajul Patriarhului României a fost citit de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.

„Prin rezultatele obținute de-a lungul timpului, Proiectul „Alege Școala!” a arătat că, prin programe catehetice bine gândite și structurate, poate oferi o alternativă educațională, aducând un spor de cunoaștere și înțelepciune în inimile și în sufletele copiilor din familiile, parohiile și comunitățile din întreaga țară. Biserica este preocupată în egală măsură atât de cultivarea intelectului, cât și de modelarea trăirilor sufletești ale copiilor”, evidențiază patriarhul în mesajul transmis.

Mihaela Nabăr, directorul executiv al Fundației World Vision România, a mulțumit celor care au ajutat la implementarea proiectului și a reiterat faptul că fiecare dintre noi, cei adulți, suntem responsabili să asigurăm dreptul la educație pentru copiii noștri.

Rezultate de impact

Prezent la eveniment, Prof. Univ. Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj, a prezentat impactul proiectului Alege Școala! în rândul tinerilor beneficiari.

„Cred că World Vision și Patriarhia Română, în acest tandem pe care l-au făcut în mai multe proiecte reiterative, au conștientizat realmente aceste nevoi și imperativele lor. Ce înseamnă asta? Înseamnă că au fost rezultate de impact, înseamnă că acest proiect a avut un impact cuantificabil la nivelul copiilor, iar aceste efecte s-au concretizat multinivelar”.

„Aceste rezultate reunite constituie o pledoarie veritabilă pentru colaborarea strânsă între: cadrul didactic, preot, catehet, psiholog, consilier psihologic, consilier pedagogic. De ce? Pentru că ei vor putea proba o împreună lucrare care se va regăsi într-o dezvoltare sănătoasă din punct de vedere educațional, biologic, psihologic și spiritual a acestei societăți”

Părintele profesor dr. Constantin Pătuleanu, expert formator în educația parentală, a prezentat rolului educației în formarea tinerilor, iar părintele Mihai Pavel, inspector patriarhal, a vorbit despre parteneriatele comunitare și paradigmele contemporane de interacțiune locală.

La final a fost lansat filmul „Alege școala!”, realizat de TRINITAS TV.

Proiectul Alege Școala! a fost inițiat în anul 2009 de către Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educațional, în parteneriat cu Fundația World Vision România

Alege școala!, în cifre: 

  • 31.954 copii benefiari;
  • 1.808 părinți beneficiari;
  • 3.312 preoți și profesori implicați;
  • 299 tabere de vară la care au participat  11.790 copii;
  • 3363 parohii;
  • 103 centre inovative.

Foto credit: Raluca Ene/basilica.ro

Sursa: Basilica.ro