Peste 500 de copii din Capitală au primit ghiozdane cu rechizite din partea Protoieriei Sector 6

Protoieria Sector 6 Capitală a oferit, cu ocazia începutului noului an, școlar ghiozdane cu rechizite pentru aproximativ 500 de elevi și preșcolari care provin din familii cu posibilități materiale reduse.

Cea mai recentă acțiune de acest fel a avut loc marți la Școala Gimnazială nr. 161 din București și a numărat 180 de beneficiari.

Acțiunea a început cu o slujbă de binecuvântare oficiată de pr. Cătălin Dabu, protopopul Protoieriei Sector 6.

„Din anii trecuți am observat că, atunci când ofeream ghiozdane elevilor, ei veneau însoțiți de frați sau surori mai mici. Nu i-am uitat nici pe ei, motiv pentru care astăzi am adus câte un ghiozdan pentru fiecare pre­școlar, pentru ca ei să își desfășoare activitatea în bune condiții”, a declarat pentru Trinitas TV pr. protopop.

„Am dorit să venim și în sprijinul părinților deoarece, deși beneficiarii direcți sunt copiii, nu uităm că părinții fac eforturi deosebite pentru a-i trimite la școală și de aceea credem că acțiunea desfășurată astăzi vine atât în sprijinul copiilor, cât și al părinților”

„Ne dorim ca astfel de acțiuni să se petreacă pe tot timpul anului”, a adăugat pr. Cătălin Dabu.

Cu această ocazie, Alexandru Ninel Gângu Ionescu, directorul Școlii Gimnaziale nr. 161, a mulțumit Protoieriei Sector 6 pentru ajutorul oferit copiilor înscriși la unitatea de învățământ și a subliniat nevoia de sprijinire a acestora.

„Vreau să mulțumesc Protoieriei Sector 6 Capitală pentru gestul făcut pentru copiii noștri. Unii chiar aveau nevoie de aceste ghiozdănele și rechizite. Sunt copii care au multe lipsuri, noi încercăm să îi ajutăm pe cât putem, dar Biserica întotdeauna este lângă noi”.

„Le este foarte greu să vină la școală, nu au bunurile necesare, nu au rechizitele necesare”, a adăugat directorul Școlii Gimnaziale nr. 161.

De la începutul lunii septembrie, mii de copii și tineri din București, Ilfov și Prahova au beneficiat de sprijin din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Cu ocazia începutului noului an școlar, mii de copii și tineri din județele București, Ilfov și Prahova au beneficiat recent de sprijin din partea Arhiepiscopiei Bucureștilor.