Prima zi de şcoală la Centrul de zi „Sfânta Muceniță Sofia”

Cei 35 de elevi ai Centrului de zi „Sfânta Muceniță Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor au început luni noul an școlar.

Elevii sunt cursanți la clasele I-VIII și provin din familii dezavantajate social.

Prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, toți copiii găzduiți de Centrul „Sfânta Sofia” au primit ghiozdane cu rechizite și alte lucruri necesare pe parcursul anului școlar.

Cursurile noului an școlar au fost deschise printr-o slujbă de Te Deum oficiată de Părintele Jenică Danțiș de la Parohia „Scaune” și Părintele Bucur Eugen, inspector la Sectorul Social Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

După oficierea slujbei de Te-Deum, copiii au fost binecuvântați cu agheasmă, iar sălile de curs au fost stropite, de asemenea, cu agheasmă.

Foto credit: Centrul de zi „Sfânta Muceniță Sofia”

Sursa: Basilica.ro

Din aceeași categorie