PS Varlaam Ploieșteanul a binecuvântat noul centru social al unei parohii prahovene

Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul a binecuvântat duminică noul centru social al parohiei Poiana Comarnic din județul Prahova. Lucrările de construcție au durat trei ani, timp în care au mai fost ridicate o troiță și o nouă casă parohială.

În timpul Sfintei Liturghii, oficiată în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Episcopul vicar-patriarhal a  vorbit despre senul duhovnicesc al textului evanghelic.

„Ce este acest han de care vorbește Evanghelia și căruia îi este încredințat bolnavul pentru a fi vindecat? Este Biserica lui Hristos, despre care Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu este tribunal care să judece pe oameni, ci Biserica este spital, pentru că este chemată să vindece rănile sufletești și trupești ale tuturor credincioșilor?”

„Ce sunt cei doi bani pe care samarineanul milostiv îi dă stăpânului hanului ca să aibă grijă de cel bolnav? Sunt cele două testamente, spun Sfinții Părinți, încredințate Bisericii ca prin ele să aducă Stăpânul, sau slujitorii Bisericii, vindecare tuturor suferințelor trupești și sufletești ale creștinilor. Ce spune samarineanul? Dacă vei mai cheltui când voi veni îți voi răsplăti. Arată că atunci când va veni a doua oară să judece vii și morții, Hristos dreptul judecător va răsplăti slujitorilor Bisericii”, a explicat ierarhul.

La final, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oferit, din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, rangul de iconom stavrofor pr. paroh Eduard-Marian Văduva și pr. Florin Cătălin Mozgoreanul. De asemenea, ierarhul a mai oferit diplome și distincții ctitorilor și binefăcătorilor așezământului.

„Jertfa de astăzi este o încununare a ceea ce s-a realizat, fără aportul și fără ajutorul dumneavoastră acest lucru nu s-ar fi putut face nimic”, a spus la final pr. paroh Eduard-Marian Văduva.