Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor anunță organizarea celei de-a VIII-a ediții a Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox (ITO), care va avea loc la București în perioada 31 august – 3 septembrie 2026. Eveniment de referință pentru tinerii ortodocși din toată lumea, ITO va reuni aproximativ 2.400 de participanți, oferindu-le un cadru de comuniune, reflecție și formare duhovnicească în jurul valorilor credinței creștine.
Ediția din acest an se desfășoară sub tema „Tinerii, familia și sensul vieții în Hristos”, în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar, proclamate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Programul va include conferințe, momente de rugăciune și întâlniri dedicate dialogului, prin care tinerii sunt invitați să aprofundeze teme esențiale precum vocația, familia și identitatea creștină într-o societate marcată de provocări culturale și sociale tot mai complexe.
Întâlnirea își propune nu doar consolidarea formării duhovnicești și comunitare a participanților, ci și dezvoltarea unei rețele active de tineri implicați în viața Bisericii, capabili să devină formatori în propriile comunități. Totodată, evenimentul oferă un spațiu de dialog sincer și deschis, în care experiența vie a Bisericii se întâlnește cu întrebările și căutările generației tinere, contribuind la identificarea unor răspunsuri autentice și relevante pentru contextul actual.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, Arhiepiscopia Bucureștilor lansează apelul de înscriere pentru voluntari, care doresc să se implice activ în organizarea și coordonarea activităților din cadrul ITO 2026. Aceștia vor avea oportunitatea de a contribui direct la realizarea unui eveniment de amploare, dobândind totodată experiență în lucrul în echipă și în slujirea comunității. Formularul de înscriere este disponibil mai jos, până la data de 20 mai, iar cei interesați sunt invitați să răspundă acestei chemări la implicare și responsabilitate.
Accesează aici formularul de înscriere și scrie istorie alături de mii de tineri.
Din aceeași categorie



