Solidaritate: Patru femei în criză de sarcină îndrumate spre Centrul Sf. Elena într-un singur weekend

Într-un singur weekend, patru femei în criză de sarcină au ajuns la Centrul Sf. Elena îndrumate de preoți și de apropiați, a anunțat marți Alexandra Nadane la Trinitas TV. Co-organizatoarea Marșului pentru viață de la București a demonstrat astfel că în zona de implicare pro-viață nu este vorba doar de activism, ci și de fapte concrete în sprijinul femeilor.

Alexandra Nadane, care este și Director executiv al Asociației pentru sprijinirea femeii și familiei, povestit la emisiunea Școala în familie, realizată de Cristina Teleanu, despre legătura dintre Marșul pentru viață (conștientizare) și oferirea de sprijin mamelor în criză de sarcină.

Asociația pe care o conduce a deschis două centre acreditate specializate prin care oferă servicii gratuite și sprijin concret femeilor în criză de sarcină.

Însărcinată și speriată? Sună gratuit la 0800 070 013, numărul Centrului Sf. Împărăteasă Elena

Întrebată cum a reușit să înființeze cu succes un al doilea centru în plină pandemie, tânăra a declarat: „De la început și până la sfârșit, povestea asta nu este despre mine”, a declarat Alexandra Nadane.

„Sunt mii de oameni care au pus umărul la dezvoltarea acestor centre. Recunoștința noastră se îndreaptă către ei, pentru că solidaritatea lor a făcut ca să se întâmple lucrurile.”

Centrul „Sf. Împărăteasă Elena” oferă ajutor de urgență în criza de sarcină, pe o perioadă de trei-șase luni. Iar Centrul „Sf. Alexandra Împărăteasa”, primul înființat, ajută femeile pe o perioadă de șase luni – un an. Al doilea oferă și consiliere femeilor care au pierdut un copil prin avort și consiliere în caz de abuz și traumă.

 

Alexandra Nadane a subliniat nevoia de manifestare concretă a solidarității pro-viață și și-a exprimat recunoștința față de toți sprijinitorii.

Centrele sunt „rodul susținerii a foarte-foarte multor oameni. Datorită lor, și în perioada de pandemie aceste centre au putut funcționa”, a spus ea.

De ce avem nevoie de un Marș pentru viață

Prin altă asociație pe care o conduce, România pentru viață, tânăra se implică anual și în organizarea Marșului pentru viață.

„Obiectivul implicării și activităților noastre este să schimbăm inimi. Cu cât mesajul pro-viață ajunge mai departe, cu atât apar mai mulți oameni care înțeleg și fac ceva”, a spus Alexandra Nadane.

Iar oamenii „pot fi o punte între femei și aceste centre”, după cum a demonstrat-o faptul că multe beneficiare cer ajutorul la recomandarea apropiaților.

Astfel, scopul mișcării pro-viață nu este doar salvarea copilului, ci în primul rând sprijinirea mamelor să facă alegerea salvatoare și pentru ele, și pentru copiii lor – singura alegere care le va face cu adevărat fericite și împlinite.

Alexandra Nadane s-a născut în 1993, anul în care 70% dintre copiii nenăscuți români au fost avortați. De Ziua Mamei, Trinitas TV a difuzat o emisiune în care tânăra apare alături de mama ei, exprimându-și recunoștința pentru că i-a oferit darul vieții, atât ei, cât și celor trei frați ai ei, în ciuda tuturor dificultăților.

Prima persoană căreia Alexandra i-a oferit sprijin în criza de sarcină a fost o tânără care ulterior s-a căsătorit și acum are trei copii. Primul copil, salvat de la avort prin implicarea Alexandrei, poartă numele de botez Alexandru. Alexandra Nadane avea doar 16 ani când a întins această mână de ajutor care i-a definit întregul parcurs ulterior.

Linkuri utile

Marșul pentru viață

Centrul Sf. Împărăteasă Elena

Centrul Sf. Alexandra Împărăteasa

Foto credit: Trinitas TV (captură de ecran)

Sursa: Basilica.ro