Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului i-au învățat pe elevii din Pantelimon, în cea mai nouă sesiune de „Prevenție și educație pentru sănătate”, cum să acorde primul ajutor în situații de urgență.
La eveniment au participat 100 de elevi de la Școala Gimnazială nr. 1 – Pantelimon care au deprins noțiunile necesare unei intervenții în caz de traumatisme ale aparatului locomotor, înec sau în cazul persoanelor cu stop cardio respirator.
Informațiile de mai sus au reprezentat elementele de noutate adăugate prezentărilor în materie de igienă, nutriție, stomatologie și postură.
Simona Carniciu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, a atras atenția cu privire la riscurile care vin la pachet cu obezitatea.
„Un copil obez este un viitor adult obez și de aici începe cascada de probleme ale obezității: diabetul zaharat, bolile cardio-vasculare, prima cauză de deces din lume; cancerul, a doua cauză de deces, și nu numai pentru că sunt foarte multe probleme asociate obezității”.
„Este important să prevenim din timpul copilăriei și să conștientizăm populația ce înseamnă riscul de obezitate, ce înseamnă excesul alimentar și la ce poate să ducă acesta. Alimentele procesate, rafinate și consumate în exces duc foarte ușor la obezitate. De aceea, ne întoarcem către alimentația naturală, către alimentația simplă pentru a ajunge adulți sănătoși”.
Claudia Buduna, medic specialist în Stomatologie Generală, a subliniat că a fost impresionată de elevii din localitate.
„Majoritatea cunoșteau deja tehnica de periaj corectă, mi-au adresat întrebări, erau curioși în special de igiena aparatelor dentare fixe”.
Rezultatele campaniei de „Prevenție și educație pentru sănătate”, de la început și până în prezent, au fost prezentate sintetic de Dan Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.
„Din august 2016 peste 15.000 de persoane au beneficiat de sprijinul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Acțiunile s-au desfășurat în 13 județe din țară, în București și în Republica Moldova. Campania se concentrează în special pe sprijinirea zonei rurale, acolo unde educația medicală este precară din cauza lipsei medicilor specialiști”.
Toate acțiunile voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Nationale se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și sub coordonarea Arhim. Ciprian Grădinaru.
Foto credit: Voluntarii Paraclisului CMN
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie



