Voluntarii de la Catedrala Națională au sprijinit zeci de familii, care au nevoie „mai mult decât oricând” de ajutor

Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii au oferit sâmbătă sprijin pentru alte 34 de familii. De data aceasta este vorba despre localnici din Bodești, Cireșanu, Satu Nou și Conduratu.

Ei le-au oferit produse alimentare în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!”. 

Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor, a subliniat că acești oameni au nevoie de ajutor „mai mult decât oricând”.

„Foarte mulți și-au pierdut locurile de muncă în această perioadă. Tinerii au plecat de la sat la oraș sau unii dintre aceștia chiar au părăsit țara. La sat au rămas bătrânii care se descurcă tot mai greu în aceste vremuri de grea încercare”. 

Pr. Adrian Tudorache de la Parohia Cireșanu a subliniat: „Oricine se bucură atunci când cineva își aduce aminte de el și când îi întinde o mână de ajutor. Este în firea omenească ca noi oamenii să ne ajutăm unii pe alții, iar când primești atenție, faptul că și-a adus cineva aminte de ei, le-a bucurat într-adevăr sufletul”.

Voluntarii au ajuns pentru prima dată în comunitatea parohială Conduratu, a mărturisit părintele Florin Augustin Zahiu.

„S-a văzut pe expresia feței oamenilor cu cât drag au primit această vizită. În momentele acestea de pandemie, de boală, greu mai sunt vizitați de alte persoane”, a spus clericul.

De la începutul pandemiei, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat 264 de acțiuni social-filantropice în 209 localități, din 22 județe. Ajutoarele oferite au fost în valoare de aproximativ 510.000 lei.

Campania continuă!

Foto credit: Voluntarii CMN

Sursa: Basilica.ro