Voluntarii Paraclisului CMN vin în ajutorul femeilor dintr-un sat ilfovean cu testare gratuită Babeş-Papanicolau

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au organizat sâmbătă o nouă acțiune a Campaniei de „Prevenție și depistare a cancerului de col uterin” în sprijinul femeilor din localitatea ilfoveană Domnești.

Campania este desfășurată împreună cu o echipă de medici și asistente de la Institutul Oncologic București.

Dănuț Prună, voluntar coordonator la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, a evidențiat importanța derulării acestei campanii în localitățile din județul Ilfov.

„Din cele 900 de femei cărora li s-a recoltat testul Babeș-Papanicolau anul trecut în județul Ilfov, 340 de femei, adică 34%, au fost teste efectuate în acest județ în cadrul campaniei noastre”.

Cancerul colului uterin este cea mai frecventă neoplazie a aparatului genital la femei și a doua cauză de mortalitate, după cancerul mamar. Anual, în lume sunt diagnosticate aproximativ 500.000 de noi cazuri de cancer de col uterin.

Toate acțiunile voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale se desfășoară cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și sub coordonarea Arhim. Ciprian Grădinaru.

Foto credit: Voluntarii Paraclisului CMN

Sursa: Basilica.ro

Din aceeași categorie