Copilaşii de la Grădiniţa satului Trăisteni, comuna Valea Doftanei, Judeţul Prahova, au primit vineri, 20 decembrie 2013, daruri cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
„Bucuria şi iubirea imensă, pe care aceşti copilaşi, „prichindei” ai parohiei noastre, au simţit-o astăzi, a putut să înflorească datorită altor copii de o vârstă cu ei, altor „prichindei” din Bucureşti, de la Grădiniţa Zum Zum din Parohia Sf. Gheorghe Plevna, care din iniţiativa doamnei director Luminiţa Băila şi a doamnelor educatoare, au realizat un proiect care anul acesta a împlinit patru ani, „Să fim mai buni”, proiect care are ca scop donarea de hăinuţe, jucării şi dulciuri unor copii mai puţin înstăriţi. De asemnea, acestui proiect mărinimos li s-au alăturat şi câţiva părinţi ai acestor „micuţi binefăcători”, cu suflet bun, care au reuşit să completeze darurile, astfel încât fiecare copilaş al Gradiniţei Traisteni să primească un dar consistent şi folositor (cărţi de colorat, acuarele, creioane colorate, caiete, ascuţitori etc.)”, după cum a precizat pr. Vasile Toma, coslujitor al Parohiei Trăisteni
Din cauza distanţei şi a programului încărcat din această perioadă al fiecărei grădiniţei, proiectul pe anul acesta al Gradiniţei „Zum Zum” a fost dus la îndeplinire de către ostenitorii parohiei Trăisteni împreună cu doamnele educatoare ale Gradiniţei Trăisteni.
Din aceeași categorie



