Din inițiativa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în Permanența Consiliului Eparhial din data de 01 septembrie 2015 s-a adresat un îndemn tuturor parohiilor din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor de a sprijini cu rechizite și uniforme școlare, haine și manuale elevii care fac parte din familiile sărace sau defavorizate. Această acțiune filantropică a fost posibilă prin implicarea slujitorilor sfintelor altare din București, județele Ilfov și Prahova și a enoriașilor lor. Astfel, la începutul anului școlar 2015-2016, 525 de parohii din cadrul Arhiepiscopiei
Aproximativ 300 de oameni din localitatea Pantelimon, judeţul Ilfov, au beneficiat sâmbătă, 03 octombrie 2015, de servicii medicale gratuite. Acţiunea a avut loc în cadrul Campaniei Sănătatea pentru sate demarată de Patriarhia Română prin voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, informează Agenţia de ştiri Basilica. Ca în fiecare sâmbătă suntem aici pentru a le readuce o şansă la viaţă Încă de la primele ore ale dimineții, voluntarii s-au îndreptat spre localitatea ilfoveană. Sub îndrumarea Dr. Floricel Cristea, coordonatorul cadrelor
Aşezământul Acoperământul Maicii Domnului al Parohiei Precupeţii Vechi şi-a cinstit ieri, 01 octombrie 2015, ocrotitoarea. Cu acest prilej, persoanele vârstnice din cadrul aşezământului au primit daruri, iar centrul a fost dotat cu un ecograf, informează Agenţia de ştiri Basilica. Darurile au fost împărţite de Părintele Ioan Popescu, Protoiereul Protopopiatului Sector 2 Capitală. La eveniment a fost prezent şi părintele Tudor Gheorghe, Coordonatorul Centrului, precum şi credincioşi din parohie. „Astăzi l-am avut în mijlocul nostru pe părintele protopop Ioan Popescu care
Campania Sănătate pentru sate a ajuns la cea de a treia acțiune. Dacă până acum medicii, asistenții medicali şi voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au ales câte un sat în care au oferit consultații, astăzi, 26 septembrie 2015, echipa de voluntari a mers în două sate din comuna Găneasa, județul Ilfov, respectiv Șindrilita și Găneasa, informează basilica.ro Numărul voluntarilor a crescut faţă de săptămânile trecute, astăzi venind 40 de cadre medicale, 15 medici specialiști, 20 de asistenți medicali, 3 profesori
Asociația Părinți pentru Ora de Religie - Organizația Sector 3 şi Parohia Dobroteasa din Capitală organizează la Valea Screzii în 03 octombrie 2015, începând cu orele 12:45, Spectacolul Stihuri și cântări, după cum a precizat Alina Tomi, Vicepreşedinte APOR – Organizaţia Sector 3, potrivit basilica.ro Magda Catone, Ana Calciu și Tomi Cristin, alături de Corul de copii Buna Vestire al Bisericii Dobroteasa din București, cu purtarea de grijă șibinecuvântarea Părintelui paroh Sima Gheorghe, susţin acest spectacolcu toată dragostea pentru copiii
În ziua de 25 septembrie 2015, slujitorii parohiei Iancu Vechi – Mătăsari au oferit în dar fişele pentru ora de religie celor 220 de elevi de la Şcoala Gimnazială 56 din Capitală, informează basilica.ro Au fost prezenţi Părintele Profesor dr. Gheorghe Dogaru, Inspector pentru disciplina religie al Inspectoratului Şcolar General al Municipiului Bucureşti, Doamna Rozica Ştefan, Directorul Şcolii Gimnaziale 56 şi Profesorii de Religie. Parohia Iancu Vechi-Mătăsari derulează o serie de activităţi educaţionale împreună cu Şcoala Gimnazială 56 din parohie
Asociația pentru copii şi bătrâni „Sfântul Hristofor” din Bucureşti a desfăşurat, în data de 18 septembrie 2015, o nouă acțiune social-filantropică pentru 76 de copii de la Centrul de plasament „Robin Hood” și de la Centrul de primire în regim de urgență băieți din sectorul 4 al Capitalei, informează "Ziarul Lumina". Bunurile aduse, constând în articole de uz personal, au fost achiziționate cu ajutorul unei firme din București, pe baza unui contract de sponsorizare, în valoare de 2.000 de lei
Parohia „Sfânta Treime” din comuna Florești, Protopopiatul Câmpina, judeţul Prahova, a oferit şi în acest început de an şcolar daruri pentru elevii care provin din familii cu situaţii materiale precare, informează "Ziarul Lumina". „Acţiunea socială a avut loc ieri, 22 septembrie, când, împreună cu preotul slujitor Ciprian Negoiţă, am oferit 20 de ghiozdane cu rechizite pentru micii şcolari. De asemenea, în baza parteneriatului Biserică - Școală încheiat de parohie, am mai dăruit manuale tuturor elevilor din clasa 0 și clasa
O nouă acțiune a avut loc în cadrul Programului “Sănătate pentru sate” demarat de Patriarhia Română prin voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, informează basilica.ro Aproximativ 40 de medici, asistenți medicali și voluntari au fost prezenți sâmbătă, 19 septembrie 2015, în satul Piteasca din comuna Găneasa, județul Ilfov. Ca și la prima acțiune, și astăzi au fost prezenți medici cu diferite specializări: stomatologie, recuperare kinetoterapie, medicină generală, diabet și nutriție, gastroenterologie, endocrinologie, ecografie abdominală, medicină de urgență, recuperare, pediatrie
Personalul, voluntarii şi beneficiarii Centrului de zi pentru copii „Sfânta Muceniţă Sofia” au sărbătorit joi, 17 septembrie, pe ocrotitoarele lor, şi anume pe Sfânta Muceniţă Sofia şi fiicele sale: Pistis, Elpis şi Agapi. La serbarea hramului din acest an, pe lângă tradiţionalele daruri pentru începutul anului şcolar, a fost sfinţită şi o icoană a sfintelor ocrotitoare, realizată în tehnica mozaic, informează "Ziarul Lumina". La sărbătorirea hramului Centrului de zi pentru copii „Sfânta Muceniţă Sofia”, aşezământ ce funcționează în cadrul Sectorului



