Concert caritabil la Biblioteca Națională
Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi din Bucureşti a organizat, miercurea aceasta, în scop caritabil, concertul „Pași spre lumina Învierii”. Spectacolul a avut loc la Biblioteca Naţională a României. „După estimările noastre cred că la acest concert au ajuns aproximativ 1000 de persoane. Trebuie să mulțumim în primul rând oamenilor care după ce au auzit apelul nostru au dat curs invitației și au participat atât sufletește, cât și cu o contribuție în bani”, a declarat pentru TRINITAS TV Petru Deaconu, Preşedinte al
Conferința preoților de caritate din București
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, la Biserica „Sfânta Treime și Sfinții Martiri Brâncoveni” din incinta Spitalului de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, va avea loc, joi, 11 aprilie 2013, de la orele 10:00, cea de-a X-a conferință a preoților de caritate din spitalele și cimitirele de stat din București. La conferință va participa Părintele Prof. Vasile Răducă de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, după cum informează Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Tema
Concertul caritabil "Pași spre lumina Învierii"
Asociaţia Studenţilor Teologi Ortodocşi din Bucureşti organizează, miercuri, 10 aprilie 2013, în scop caritabil, concertul „Pași spre lumina Învierii”. Spectacolul va avea loc de la ora 18.30, la Biblioteca Naţională a României. „Acest concert va fi organizat, ca și data trecută, pentru copiii de la Așezământul social Justinian Marina. Acest concert va fi organizat la Biblioteca Națională unde vor concerta trei coruri: Corala Patriarhiei Române Nicolae Lungu, Grupul psaltic Tronos și Corul Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul din București
Campanie de donare de sânge în București
Nevoia de sânge, in cazul operatiilor si al transfuziilor, este o parte esentiala a sistemului de ingrijiri in sanatate. Medicii si chirurgii se bazeaza pe donatorii de sange pentru a efectua, in fiecare zi, o serie de interventii care salveaza viați sau le prelungesc. Acțiunea de donare de sânge a continuat și sâmbăta aceasta, 6 aprilie 2013, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Capitală. „Astăzi s-a încheiat acţiunea voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului care au donat sânge. Au
O șansă pentru viață
Dacă aţi putea salva 3 vieţi printr-un simplu gest aţi sta pe gânduri? Un nou născut, o mamă, un tată, un frate sau o soră în suferinţă. Sângele donat de dumneavoastră îi poate salva. Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului au urmat acest îndemn şi organizează zilele acestea o acţiune de donare de sânge la Centrul de Transfuzie sanguină Bucureşti. „Gestul acesta este unul creștinesc, izvorât din iubirea creștină și din dragostea față de aproapele. Mesajul transmis și recepționat
Bolnavii îngrijiţi de ucenicii Sfântului Nectarie
Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“ al Arhiepiscopiei Bucureştilor există din anul 2006. De anul trecut însă funcţionează la noua adresă din strada Iancu Căpitanu nr. 24, sector 2, cu acces din strada General Dimitrie Salmen nr. 14. Pacienţilor internaţi aici li se oferă atmosfera unui cămin, adăpostit într-o clădire spaţioasă, luminoasă şi utilată cu toate cele necesare, fără a uita de grădina frumos amenajată pe aleile căreia, în zilele calde, bolnavii ies la promenadă. Acest aşezământ destinat celor suferinzi
O familie nouă pentru 23 de bătrâni
Dacă viaţa omului pe acest pământ ar fi de un singur an, bătrâneţea ar fi, păstrând proporţiile, anotimpul omătului şi al frigului, ar fi iarna acestui trai vremelnic. Un vechi proverb spune însă că ghioceii care apar la tâmple odată cu bătrâneţea vestesc primăvara unei alte vieţi. 23 de bătrâni de la Aşezământul „Acoperământul Maicii Domnului“ al Parohiei Precupeţii Vechi din Capitală pregustă zilnic nădejdea acestei primăveri şi bucuria comuniunii nepieritoare. Pentru ei întregul an se oferă ca o continuă
Asigurarea asistenţei religioase în penitenciare
Patriarhia Română şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) au semnat ieri, 26 martie, un protocol privind asigurarea asistenţei religioase ortodoxe în unităţile din sistemul administraţiei penitenciare. Protocolul a fost semnat de către Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, pr. Ionuţ Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, pr. Cornel Ilie, consilier patriarhal, coordonator al Sectorului social-filantropic al Patriahiei Române, ca reprezentanţi ai Patriarhiei Române, şi comisarul-şef Cătălin Claudiu Bejan, director general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, subcomisar Ioana Morar, director Direcţia Reintegrare Socială
Protocol de colaborare între Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Patriarhia Română
Administrația Națională a Penitenciarelor și Patriarhia Română au semnat marţi, 26 martie 2013, un protocol de colaborare. Protocolul a fost semnat de către Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Pr. Ionuţ Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, pr. Cornel Ilie, consilier patriarhal coordonator al Sectorului Social-filantropic, ca reprezentanţi ai Patriarhiei Române, şi comisar-şef Cătălin Claudiu Bejan, director general adjunct al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, subcomisar Ioana Morar, director Direcţia Reintegrare Socială din cadrul ANP, pr. Florin Smarandi, coordonatorul preoţilor de penitenciar, ca reprezentanţi
Corul Symbol concertează şi lansează un nou CD
Corul „Symbol“ al Patriarhiei Române, dirijat de către arhid. Jean Lupu şi Luminiţa Guţanu, va susţine luni, 25 martie, ora 19:00, în Sala „George Enescu“ a Universităţii Naţionale de Muzică (Conservator), un concert în cadrul stagiunii „Paul Constantinescu“, organizată de către Asociaţia Naţională Corală din România. În program vor fi lucrări de Wolfgang Amadeus Mozart, Coulter-Liviu Ionescu, Alexandru Paşcanu, Constantin Arvinte, Constantin Romaşcanu, Constantin Drăguşin, Dan Voiculescu, Eugen Mamot, Elena Mândru. Intrarea este liberă. Cu acest prilej, Corul „Symbol“ al