ASCOR București așteaptă noi voluntari: Au început înscrierile
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români din București desfășoară în perioada 25-30 septembrie înscrieri pentru noii voluntari. Alexandra Maria Stancovici, coordonatoarea departamentului social-filantropic al ASCOR București, a descris activitatea asociației într-un interviu la Jurnalul Trinitas. „Activitățile pe care le organizează ASCOR București sunt împărțite pe șase departamente. Avem departamentul social-filantropic, care se ocupă cu ajutorarea celorlalți oameni, avem proiecte caritabile, odată pe lună gătim o masă caldă pentru mai multe familii din București, campanie de donare de sânge, strângeri de fonduri și
Peste 500 de copii din Capitală au primit ghiozdane cu rechizite din partea Protoieriei Sector 6
Protoieria Sector 6 Capitală a oferit, cu ocazia începutului noului an, școlar ghiozdane cu rechizite pentru aproximativ 500 de elevi și preșcolari care provin din familii cu posibilități materiale reduse. Cea mai recentă acțiune de acest fel a avut loc marți la Școala Gimnazială nr. 161 din București și a numărat 180 de beneficiari. Acțiunea a început cu o slujbă de binecuvântare oficiată de pr. Cătălin Dabu, protopopul Protoieriei Sector 6. „Din anii trecuți am observat că, atunci când ofeream
Preoții de caritate din Eparhia Bucureștilor îndemnați să-și bazeze activitatea pe faptele Mântuitorului
Preoții de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au întâlnit luni la Ploiești pentru a discuta despre modalitățile de îmbunătățire a pastorației persoanelor aflate în suferință și pentru a planifica activitățile din perioada următoare. De asemenea, au fost luate în considerare aspecte referitoare la pedagogia vindecării și actualitatea Sfintei Scripturi. Întâlnirea, prezidată de pr. Alin Nica, coordonatorul preoților de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor, a debutat cu Sfânta Liturghie, oficiată la Biserica „Sfântul Gheorghe” Vechi din Municipiu și a fost organizată la Centrul
Patriarhul Daniel și Arhiepiscopia Dunării de Jos ajută victimele inundațiilor din Galați
Arhiepiscopia Dunării de Jos a anunțat, într-un comunicat primit la redacție sâmbătă, ce măsuri ia în sprijinul victimelor inundațiilor din județul Galați. Reprezentanții eparhiei mai informează că Părintele Patriarh Daniel a aprobat un ajutor de urgență pentru sinistrați și se roagă pentru toți cei afectați. „În fața dezastrelor naturale, ne unim mai întâi în rugăciune și punem umărul la purtarea crucii care ne-a fost dată prin revărsări de ape în multe localități din județul Galați”, transmit Părinții de la Centrul
O nouă ediție a crosului de la Parohia Brâncuși: Comunitatea strânge fonduri pentru activitățile cu copiii
Copiii și părinții din parohia bucureșteană Brâncuși sunt invitați să participe la Crosul Brâncuși 2024. Evenimentul are ca scop strângerea de fonduri pentru susținerea activităților socio-educative destinate copiilor din comunitate. Crosul are loc în 21 septembrie 2024, pe categorii de vârstă, și se desfășoară pe trasee din proximitatea bisericii parohiale. Cursa de la Categoria Prichindei are doar 200 metri și este destinată celor mai mici sportivi. Cursa de la Categoria Temerari are 900 de metri, pentru curajoși. În plus, există
Protoieria Sector 4 a oferit ghiozdane cu rechizite copiilor de la un centru de zi din Capitală
Protoieria Sector 4 a oferit la începutul anului școlar 50 de ghiozdane cu rechizite copiilor de la Centrul de zi „Eu și prietenii mei” din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4. Acțiunea a fost organizată în curtea paraclisului DGASPC, având scopul de a preveni abandonul școlar și excluziunea socială. „Ca și în ceilalți ani și anul acesta, Cancelaria Protoieriei noastră a organizat această activitate cu sprijinul preoților de la cele 33 de parohii arondate Protoieriei
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au dus 60 de elevi din Prahova în excursie la Baza 90 Transport Aerian Otopeni
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au dus 60 de elevi din localitatea Drăgănești, Prahova, în excursie la Baza 90 Transport Aerian Otopeni. Tinerii au putut vedea de aproape elicopterele și avioanele din dotarea bazei aeriene și li s-au oferit informații generale despre ce presupune meseria de pilot. „De obicei, copiii privesc avioanele și elicopterele pe cer, dar de data aceasta au avut ocazia să se urce într-un avion, să exploreze un elicopter și să afle mai multe lucruri utile despre acest
Protoieria a oferit sprijin pentru elevii cu deficiențe de vedere din Sectorul 2 al Capitalei, la început de an școlar
Protopopiatul Sector 2 Capitală a organizat marți o acțiune social-filantropică, ai cărei beneficiari sunt 120 de elevi de la Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Vedere din București, care au primit ghiozdane cu rechizite în valoare de 30.000 de lei, în cadrul proiectului anual „Bucurie la început de an școlar”. La nivelul protopopiatului s-a desfășurat o amplă campanie filantropică: „În această perioadă, în parohiile din protopopiat se desfășoară acțiuni similare de sprijinire a copiilor care nu au posibilități cu rechizite
Peste 200 de copii vor primi ghiozdane cu rechizite din partea Protoieriei Sector 5 Capitală
Peste 200 de copii din comunitățile Protoieriei Sector 5 Capitală vor primi, pe parcursul întregii luni, ghiozdane cu rechizite, în cadrul Campaniei „Sună clopoțelul”. O primă acțiune a avut loc joi, la sediul Protopopiatului Sector 5. Beneficiarii principali ai proiectului sunt elevii care provin din familii numeroase și cu posibilități materiale reduse. „La începutul anului școlar, familiile nevoiașe cu mulți copii se confruntă cu mari cheltuieli pentru achiziționarea tuturor celor necesare bunei desfășurări a cursurilor școlare”, a declarat pr. Valer
Peste 450 de copii au primit ghiozdane cu rechizite din partea Protopopiatului Vălenii de Munte
Peste 450 de elevi cu posibilități materiale reduse au primit marți ghiozdane cu rechizite din partea Protopopiatului Vălenii de Munte. Este pentru al treilea an consecutiv când protoieria încurajează astfel procesul educațional al copiilor din regiune. Înainte de a primi darurile, copiii au participat la o slujbă de binecuvântare, oficiată de pr. Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social, Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor. „Învățătura este din partea lui Dumnezeu și este bine că, iată, în Biserică suntem alături