Studenții și personalul Academiei de Poliție din Capitală s-au alăturat săptămâna aceasta noii ediții a campaniei Patriarhiei Române „Donează sânge, salvează o viață!”. Peste 150 de studenți și angajați au donat deja sânge, urmând ca numărul lor să ajungă la 600. „Colaborarea cu Patriarhia Română este foarte importantă, pentru că noi avem o tradiție în a răspunde solicitărilor Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, a afirmat Nicolae David Ungureanu, rectorul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. El a mai subliniat că salvarea
La Centrul „Sfânta Împărăteasă Elena” din București au început luni Zilele Porților Deschise. Centrul, care oferă consiliere și sprijin femeilor în criză de sarcină, așteaptă vizita publicului în perioada 17-21 mai, care se încheie cu sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena. „În curând se împlinește un an de la lansarea campaniei «Redăm speranță pentru amândoi», un an de când sute de români din țară și din diaspora au pus umărul la deschiderea acestui centru”, a declarat Alexandra Nadane, coordonatoarea centrului
Patriarhia Română a organizat în perioada 14-16 mai, la Mănăstirea Caraiman, a treia ediție a proiectului „Studenți în formare”, prin care 80 de studenți și masteranzi, membri ai asociațiilor de tineret, au beneficiat de consiliere și formare pentru dezvoltarea personală și dezvoltarea propriilor organizații. Părintele Mihai Pavel, inspector patriarhal și coordonator al Biroului de catehizare a tineretului din Patriarhia Română , le-a vorbit tinerilor despre stabilirea valorilor, misiunii, viziunii și a planului strategic al unei organizații. Corina Ionescu, formator la
Un preot din Prahova a dorit să promoveze lectura Sfintei Scripturi în familiile din sat printr-un gest care s-a concretizat de hramul parohiei, vineri, 07 mai 2021. Preotul Constantin Ghiță, parohul bisericii din satul Târgșoru Vechi, a împărțit credincioșilor prezenți la slujba din Vinerea Luminată 100 de volume „Istorisiri din Sfintele Scripturi pentru copii și părinți”. „Cartea a fost achiziționată cu greu, cu ajutorul mai multor binefăcători, pe parcursul mai multor luni, de aceea, bucuria să o avem și să
La ultima ediție a campaniei „Donează sânge, salvează o viață” au fost recoltați peste 200 de litri de sânge. Acțiunea desfășurată sub egida Patriarhiei Române a avut loc în Săptămâna Mare, în parteneriat cu Jandarmeria Română și Centrele de Transfuzie Sanguină teritoriale. Sesiunea amintită s-a desfășurat în mai multe unități teritoriale din țară, printre care Maramureș, Brașov, Gorj, Vâlcea, Brăila, Galați, Constanța, Prahova, Suceava, Argeș, Cluj, Mehedinți și București, având drept donatori peste 500 de jandarmi. În Capitală, împreună cu
Ultimele trei ateliere duminicale organizate la Parohia Brâncuși din Capitală au fost dedicate tehnicii încondeierii ouălor. Copii din parohie au învățat „să scrie pe ouă” de la Viorica Carciga, meșter popular și membru fondator al Asociației „Renașterea obiceiurilor și tradițiilor românești”. „Tradiția încondeierii ouălor reprezintă un fragment din spiritualitatea poporului român și este păcat ca această practică să nu fie transmisă din generație în generație. Am ales această tematică pentru atelierele noastre, deoarece copiii de la oraș, în general, sunt
Câte o carte de rugăciuni pentru cei bolnavi, un acatist, un îndrumar de spovedanie, un cuvânt al Sfinților Părinți la momente de boală, o sticluță cu mir și o cruce confecționată de copiii din parohie au fost pregătite de Parohia Brâncuși pentru 700 de persoane aflate în spitalele bucureștene. După ce au fost binecuvântate de Pr. Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, și de Pr. paroh Costel Burlacu, protoiereul Protopopiatului Sector 6 Capitală, darurile
Emisiunea „Realitatea spirituală” prezintă modul în care sunt ajutate la Paraclisul Catedralei Naționale persoanele bolnave de cancer. Invitații juranlistului George Grigoriu au fost Părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru și Cătălina Lițu, coordonatorul proiectului „Bucuria vindecării”. Părintele Ciprian Grădinaru spune că întâlnește până la zece cazuri de cancer pe zi în scaunul de spovedanie la Paraclisul Catedralei Naționale și „omului nu este suficient să-i dai sfaturi, trebuie să-l și ajuți”. În cei zece ani de când există paraclisul, sute de mii de
Protoieria Sector 1 Capitală a oferit daruri marți, în apropierea Sărbătorii Învierii Domnului, pentru 20 de familii cu posibilități materiale limitate. Beneficiarii, aflați în evidențele biroului de asistență socială al instituției, au primit produse alimentare. Părintele Marin Comănescu, protopop al Protoieriei Sector 1 Capitală, a explicat că prin acest tip de acțiuni se urmărește dobândirea untdelemnului „fecioarelor înțelepte”, de care se amintește în Sfânta și Marea Marți. „În Sfânta și Marea Marți, facem amintirea celor 10 fecioare. Fecioarele înțelepte au
De aproape 4 ani de zile, Centrul „Sf. Alexandra Împărăteasa” din București oferă consiliere și sprijin pentru părinți și copii. La ceas aniversar, cu ocazia sărbătorii Sfintei Alexandra, au fost organizate „Zilele Porților Deschise”, eveniment care durează până vineri, 23 aprilie, inclusiv. Programul acestor zile include vizite ghidate pentru cei care vor să afle mai multe despre activitățile „Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei”, fondatoarea centrului. Asociația susține, pe lângă Centrul „Sf. Alexandra”, și Centrul de consiliere și



