În ultimii trei ani Patriarhia Română a donat aparatură medicală în valoare de 190.000 euro
190.000 euro este valoarea la care se ridică aparatura medicală donată de Patriarhia Română în ultimii trei ani. Aceste acţiuni caritabile îndreptate către mai multe unităţi spitaliceşti din Capitală şi provincie au fost posibile cu sprijinul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, informează basilica.ro. Prin aceste donaţii Biserica Ortodoxă Română dovedeşte, contrar unor poziţii exprimate în presa autohtonă, faptul că nu rămâne indiferentă la suferinţa aproapelui. Sprijinirea actului medical este o preocupare constantă a Bisericii care, împreună cu medicii
Prevenţie şi Educaţie pentru Sănătate în Capitală | 50 familii cu copii mici au primit sfaturi și ajutor material
Cea de-a 27-a ediţie a Campaniei de Prevenţie şi Educaţie pentru Sănătate s-a desfăşurat sămbăta aceasta în vechiul sediu al Primăriei sectorului 5, situat în Bd. Regina Elisabeta din Capitală, informează basilica.ro. Acțiunea din 18 august 2017 a vizat familii cu posibilități financiare limitate, în special cu copii mici, cu vârste cuprinse între 0 și 6 luni. Cele 50 de familii au fost identificate cu sprijinul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 5, informează Dan Prună
Donare sânge: Vieţuitori ai Mănăstirii Radu Vodă au răspuns afirmativ apelului lansat de Patriarhia Română
O parte din fraţii şi părinţii Mănăstirii bucureştene Radu Vodă, cu binecuvântarea Părintelui Stareţ Arhim. Nectarie Şofelea, au răspuns afirmativ apelului lansat recent de Patriarhia Română, informează basilica.ro. Ei au donat sânge, vineri, 11 august 2017, în unul din Centrele de transfuzie din București. Potrivit comunicatului emis de Biroul de presă al Patriarhiei Române, în acest moment nevoia de sânge este acută în multe unităţi medicale, deoarece există intervenții chirurgicale care sunt amânate în spitale din cauza acestei lipse. Astfel
Patriarhia Română a donat dispozitive medicale pentru douăzeci de spitale din țară
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit astăzi 20 dispozitive medicale de uz pediatric mai multor unităţi medicale din ţară, informează basilica.ro. La evenimentul din 9 august 2017 au fost prezenți reprezentanții celor douăzeci de unități spitalicești cărora le-au fost oferite instrumentele medicale. Aceștia au participat în sala Conventus a Palatului Patriarhiei la un instructaj de utilizare a aparatului oferit de un reprezentant al firmei producătoare. Fondurile necesare achiziţionării aparatelor de ultimă generație, aproximativ 65.000 euro, au fost
Îndemn stăruitor la donare de sânge
Răspunzând la semnalul mai multor unități medicale și centre de transfuzie din țară privind scăderea numărului de donatori din această perioadă, Patriarhia Română reînnoiește apelul său către clerul şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române pentru donare de sânge. În acest moment nevoia de sânge este acută în multe unităţi medicale, deoarece există intervenții chirurgicale care sunt amânate în spitale din cauza acestei lipse. Astfel, cei care doresc să ajute la rezolvarea acestei crize sunt îndemnați să meargă şi să doneze sânge
Patriarhia Română va dona aparatură medicală în valoare de aproximativ 65.000 euro mai multor spitale din ţară
Patriarhia Română va dona 20 de dispozitive medicale Drӓger Jaundice Meter JM-105 de uz pediatric pentru stabilirea bilirubinei. Aparatura va fi înmânată, cu titlu de donaţie, mai multor unităţi medicale din ţară, informează basilica.ro. Evenimentul va avea loc miercuri, 9 august 2017, de la ora 10:30, în sala Conventus a Palatului Patriarhiei, informează Sectorul Social-Filantropic – Administraţia Patriarhală. Fondurile necesare achiziţionării acestor aparate au fost strânse de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, sub îndrumarea Pr. Arhim. Ciprian Grădinaru. Aparatele Drӓger
Tabără gratuită la Valea Plopului. Activităţi recreative şi duhovniceşti pentru 100 de copii din Arhiepiscopia Bucureştilor
Centrul social Pro Vita de la Valea Plopului găzduieşte în perioada 31 iulie – 7 august 2017 o tabără gratuită pentru copii şi tineri. Evenimentul este organizat de Liga Tinerilor Creştin Ortodocşi Români Vălenii de Munte şi Protoieria Vălenii de Munte, informează basilica.ro. De această tabără se bucură copii din cadrul parohiei Apărătorii Patriei 1 – Bucureşti, din Protoieria Vălenii de Munte, dar şi micii creştini din cadrul Aşezământului de la Valea Plopului. Coordonatorul taberei este părintele Rafael Tănase de
Servicii caritabile pentru 30.000 copii. Patriarhia Română a investit în 535 de instituţii sociale destinate copiilor
Cele 535 de instituţii care oferă servicii sociale copiilor stau mărturie faptului că Biserica Ortodoxă Română are ca lumină călăuzitoare iubirea milostivă a lui Hristos şi nu rămâne indiferentă faţă de cei mai tineri membri ai ei. Dintre aceste instituţii, 230 sunt destinate exclusiv copiilor, iar 305 oferă servicii şi altor categorii de vârstă. Casele pentru copii orfani, centrele de zi pentru copii ale Bisericii au ca lumină călăuzitoare iubirea milostivă a lui Hristos arătată față de copii și tineri
Biserica Ortodoxă Română, un actor principal în menţinerea sănătăţii românilor. În Patriarhia Română funcţionează 45 de instituţii medicale şi farmaceutice
Misiunea Bisericii Ortodoxe Române în rândul păstoriţilor ei a vizat dintotdeauna atât partea trupească cât şi cea sufletească. Predicarea iubirii milostive trebuie însoţită şi de practica iubirii milostive, smerite faţă de semenii noştri, spune Patriarhul Daniel, informează basilica.ro. Cuvintele sale sunt argumentate din plin de faptul că în cadrul Bisericii Ortodoxe Române funcţionează 45 instituţii de tip medical şi farmaceutic care oferă servicii gratuite sau compensate, în funcţie de caz. O istorie multiseculară în slujba aproapelui De-a lungul istoriei, Biserica
80 de persoane au primit asistenţă medicală gratuită. Sănătate pentru sate a ajuns la cea de-a 48-a ediţie
Peste 80 de persoane din satul Perşunari, comuna Gura Vadului, judeţul Prahova, au beneficiat sâmbăta aceasta de consultaţii medicale gratuite în cadrul celei de-a 48-a ediţii a campaniei Sănătate pentru Sate. Centrul medical al campaniei din 29 iulie 2017 a fost dispensarul din localitate, a transmis Dan Prună, voluntar al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, informează basilica.ro. La această activitate au participat medici specialişti în: medicină de familie, medicină internă, diabet şi boli de nutriţie, oncologie, gastroenterologie, neurologie pediatrică, psihologie, chirurgie