Grupul psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale, condus de Arhid. Mihail Bucă, protopsaltul Catedralei Patriarhale, a colindat vineri la Palatul Cotroceni, în prezența Președintelui României. Cu acest prilej, la inițiativa Administrației Prezidențiale, Sala de spectacole a palatului a fost folosită pentru prima dată după o lungă perioadă de timp. La eveniment au fost invitați copii de la două parohii din țară: aproximativ 20 de copii de la Parohia Perișoru, județul Brăila, însoțiți de Părintele Mihai Cimpoeașu, și aproximativ 50 de copii
Un grup de elevi de la Școala Centrală din București a vizitat Palatul Patriarhiei, miercuri, cu ocazia Programului Național „Școala Altfel”. Copiii au descoperit detalii interesante, atât despre Catedrala Patriarhală, cât și despre întregul ansamblu arhitectural din care face parte, inclusiv Palatul Patriarhiei. Doamna Mariana Vișan, profesor la Școala Centrală din București, a însoțit grupul școlarilor, dornici să afle informații noi. „Consider că elevii de clasa a doua sunt destul de mari să înțeleagă importanța acestui palat”, a transmis doamna
Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) organizează concertul caritabil „După datini, colindăm” în data de 17 decembrie, în Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei. Ediția de anul acesta este dedicată sprijinirii a doi frați din București care suferă de o boală genetică extrem de rară. Studenții de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București vor să ajute famila Rusu, care se confruntă cu o situație dramatică: doi dintre copii, Ioan (14 ani) și Teodor (3 ani), au fost diagnosticați cu
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a participat vineri la un moment liturgic deosebit: aniversarea a 10 ani de la sfințirea bisericii Penitenciarului București-Jilava. La Liturghia și Te Deum-ul oficiate de preoți din Ministerul Afacerilor Interne au mai fost prezenți Părintele Mihai-Cristian Popescu, Protopopul Sectorul 2 al Capitalei, Elefterie Ilie Petre, primarul comunei Jilava, conducerea penitenciarului și persoane private de libertate în cadrul penitenciarului. În cadru slujbei, au fost înălțate rugăciuni pentru conducere și deținuți, pentru ctitorii
La Biserica „Sfânta Cuviosă Parascheva” din Câmpina au ajuns marți 17.250 de litri de apă plată îmbuteliată donată de Patriarhia Română locuitorilor din localitățile prahovene Câmpina, Băicoi și Breaza, afectate de sistarea alimentării cu apă. Acțiunea social-filantropică a fost organizată la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel cu sprijinul Arhiepiscopiei Bucureștilor și al Societății Chivotul Mare SRL. Aproximativ 107.000 de locuitori din 13 localități prahovene au rămas fără apă după problemele apărute la lacul de acumulare Paltinu. Sunt afectate inclusiv școli
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, împreună cu personalul medical al Centrului de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării Naționale, s-au deplasat, luni, la Sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române unde a avut loc ediția cu numărul 50 din cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”. Campania națională „ Donează sânge, salvează o viață!”, organizată la inițiativa și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a desfășurat sub coordonarea arhimandritului Ciprian Grădinaru, responsabil al Grupului de Voluntari de la Paraclisul
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, este delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la manifestările prilejuite de repatrierea rămășițelor pământești ale lui Grigore Alexandru Ghica, ultimul domnitor al Moldovei înainte de alegerea lui Alexandru Ioan Cuza și de Unirea Principatelor Române. Procedura de aducere în țară și reînhumare, desfășurată în perioada 7-8 noiembrie, va fi una specială, cu protocol dedicat unui șef de stat, a anunțat joi Primarul Municipiului Iași, Mihai Chirica, citat de Agerpres. Programul pus la dispoziție de
O slujbă de pomenire pentru victimele incendiului din clubul Colectiv a fost oficiată joi la troița ridicată în fața fostului club, în contextul împlinirii a zece ani de la tragedie. Slujba de pomenire a fost săvârșită de la ora 10:30, în zona de acces Fabrica Pionerul – Parcul Bucur din sectorul 4 al Capitalei, de către un sobor de preoți de la cimitirele de stat, condus de părintele Ionuț Bărbulescu, protopop al Sectorului 4 din Capitală. „Am oficiat slujba parastasului
Victimele tragediei petrecute în urmă cu un deceniu la Colectiv vor fi pomenite joi în fața fostului club. Slujba de pomenire va fi oficiată de la ora 10:30, în zona de acces Fabrica Pionerul – în Parcul Bucur, sector 4, Bucureşti, de către un sobor de preoți de la cimitirele de stat, condus de pr. Gheorghe Dilirici. În urma incendiului izbucnit în noaptea dintre 30 și 31 octombrie 2015 la clubul Colectiv din Capitală, 64 de tineri și-au pierdut viața
Pelerinii care vor veni să-l cinstească pe Sfântul Dimitrie cel Nou vor fi sprijiniți de sectoarele social-filantropice ale Administrației Patriarhale din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. „Ca-n fiecare an, Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureștilor va fi prezent pe Colina Bucuriei între 23 și 28 octombrie. Pe 23 octombrie, după pelerinajul Calea Sfinților ne vom instala împreună cu voluntarii de la Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei București si vom căuta să fim sprijin celor care așteaptă sa se închine



