Misionarii bunăvoinţei de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului
Programele social-filantropice derulate de bisericuța de lângă șantierul Catedralei Mântuirii Neamului sunt de notorietate naţională, datorită diversităţii lor şi rezultatelor impresionante obţinute într-un timp relativ scurt. Activitatea misionară a peste 150 de voluntari coordonaţi de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru se desfăşoară cu binecu­vântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Sensibili la suferinţa aproapelui, voluntarii proveniţi din medii sociale diferite, cu profesii diferite, sunt uniţi şi determinaţi să schimbe în bine vieţile multor oameni săraci, singuri, bătrâni, bolnavi. „Ajutorul acordat de la Paraclisul
Campanie de donare de sânge la Ploiești
Centrul de Transfuzie Sanguină din Ploiești, unul dintre cei mai importanți furnizori de material sanguin din zonă, în parteneriat cu voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, din Capitală, desfășoară, până pe 6 mai, o campanie de donare de sânge, informează Agenţia de ştiri Basilica. Acțiunea are loc la sediul instituției, acolo unde sunt așteptați toți cei care vor să dea o mână de ajutor celor care au nevoie urgentă de sânge. Singura soluţie pentru a putea face faţă nevoii
Daruri pentru pacienţii aflaţi în stadiu terminal
Angajații Poliţiei Locale Sector 2 Bucureşti au vizitat şi au oferit ieri, 28 aprilie 2016, daruri pacienţilor cu afecţiuni oncologice în stadiu terminal de la Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Capitală, informează Ziarul Lumina. Reprezentanţi ai Poliţiei Locale Sector 2 Bucureşti au fost ieri la patul bolnavilor de cancer în stadiu terminal. Cu daruri specifice praznicului Învierii Domnului, cei prezenţi la acţiunea filantropică au mers pe la fiecare pacient, au stat de vorbă şi le-au transmis cuvinte de
Daruri pentru copiii de la Centrul de zi „Sfânta Sofia”, Bucureşti
Copiii de la Centrul de zi „Sfânta Muceniţă Sofia“ din Capitală au primit daruri miercuri, 27 aprilie 2016, informează TRINITAS TV. Pachetele au fost oferite de Arhiepiscopia Bucureștilor, prin Sectorul social-filantropic și misionar, informează Agenţia de ştiri Basilica. Cu această ocazie, copiii centrului au pregătit un program artistic-religios, interpretând mai multe pricesne. Darurile, constând în alimente de bază și produse specifice sărbătorilor pascale, au fost distribuite familiilor copiilor. *** Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muceniţă Sofia“ funcţionează din data
Zâmbete şi daruri pentru bătrânii de la Centrul „Sfântul Nectarie”
Voluntari ASCOR şi LTCOR Bucureşti au organizat în această perioadă mai multe acţiuni social‑filantropice, informează Ziarul Lumina. Cele mai recente activităţi au fost dedicate persoanelor care se află la Centrul de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Capitală, pe care tinerii studenţi îi consideră „prietenii” lor. Voluntarii ASCOR şi LTCOR au vestit încă din Sâmbăta lui Lazăr sărbătoarea şi bucuria Învierii Domnului. „Pentru că era zi de sărbătoare, nu ne puteam îmbrăca oricum, de aceea portul național n‑a lipsit de la
Daruri pentru masa de Paști la 200 de persoane nevoiașe
Protoieriile sectoarelor 3 și 4 Capitală au organizat ieri o acțiune social-filantropică în cadrul căreia în jur de 200 de persoane nevoiașe din București au primit pachete cu alimente pentru masa de Paști. În cadrul acestui eveniment a fost organizat și un mic concert de cântece religioase specifice perioadei pascale, informează Ziarul Lumina. Sala de conferințe de la sediul Protoieriei Sector 3 Capitală a fost neîncăpătoare ieri pentru persoanele de condiție materială mai modestă, care au venit să asiste la
Parohia bucureşteană „Iancu Vechi – Mătăsari” alături de 120 de familii defavorizate
120 de familii defavorizate din parohia Iancu Vechi – Mătăsari, Protoieria Sectorului 2 Capitală, primesc, în zilele de 25 şi 26 aprilie 2016, alimente pentru pregătirea mesei din ziua sărbătorii Învierii Domnului, informează Serviciul social al parohiei Iancu Vechi – Mătăsari. În plus, anul acesta, 15 familii aflate în dificultăţi materiale sunt ajutate suplimentar de familii cu posibilităţi financiare din comunitatea parohială, informează Agenţia de ştiri Basilica. Această activitate socială din ajunul sărbătorii Sfintelor Paşti face parte din programul filantropic
Program artistic şi acţiune socială cu şi pentru copii
Copiii de la Centrul de zi din cadrul Așezământului social „Patriarhul Justinian Marina” din Capitală, al Asociației Diaconia, îndrumaţi de personalul centrului, au interpretat cântece şi au recitat poezii dedicate praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, informează Ziarul Lumina. „La programul artistic de duminică, 24 aprilie, au fost 22 de copii care provin din familii cu posibilități financiare și materiale scăzute. Copiii au participat împreună cu familiile lor și angajații acestei instituții la oficierea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii în capela cu
Filantropie la Școala Profesională Specială nr. 2 din București
111 elevi ai Şcolii Profesionale Speciale nr. 2 din Capitală au fost beneficiarii proiectului social-filantropic ,,Învierea Domnului, Lumina tuturor”, organizat de Parohia Mărcuța în colaborare cu Protopopiatul Sector 2 Capitală și tinerii din parohie. Evenimentul a avut loc la 21 aprilie 2016, informează Agenţia de ştiri Basilica. În cantina școlii, Corul de copii și tineret „Symbol” al Patriarhiei Române au susținut un mini-concert de cântări pascale și din repertoriul popular. Reprezentanții Parohiei Mărcuța și ai sectorului social-filantropic din cadrul Protopopiatului
În Capitală, daruri pentru o masă de Paști
În preajma sărbătorii Sfintelor Paşti, la fel ca şi în anii trecuţi, Protoieria Sector 5 Capitală a întins o mână de ajutor persoanelor cu venituri mici, singure sau cu mulţi copii în întreţinere. În jur de 50 de familii au primit în dar pentru masa de sărbători alimente, dulciuri şi alte bunuri, în cadrul proiectului social-filantropic „Bucuria Învierii”, informează Agenţia de ştiri Basilica. Persoanele care au primit ieri, la sediul Protoieriei Sector 5 Capitală, daruri pentru o masă de Paşti