La Editura Basilica a apărut volumul „Daruri de Crăciun. Înțelesuri are sărbătorii Nașterii Domnului”.
Lucrarea, coordonată de Părintele Arhimandrit Paisie Teodorescu, vicar patriarhal, reunește cele 30 de pastorale ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Sărbătoarea Nașterii Domnului din 1990 și până în 2019 (pastorale transmise ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, apoi ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române).
În partea introductivă găsim informații despre sărbătoarea Nașterii Domnului și tradiția interpretării colindelor.
„Colindele se cântă în cor, împreună, în stare de comuniune pentru că persoanele care le cântă, copiii, tinerii sau vârstnicii, reprezintă cetele de îngeri care au cântat la nașterea Mântuitorului în Betleem: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2,14)”.
„Colindele se cântă în cor, în comuniune, pentru că ele reprezintă credința Bisericii, iar Biserica este adunarea oamenilor în iubirea Preasfintei Treimi”.
„Dar colindele se cântă în cor nu numai împreună cu oamenii din vremea noastră, ci și în cor cu strămoșii, cu generațiile trecute. Cu alte cuvinte, colindele sunt deodată eveniment contemporan și tradiție veche”, se menționează în Cuvântul Înainte.
Lucrarea poate fi achiziționată prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la tipografia
patriarhia.ro, editura
patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.28.
Puteți răsfoi volumul aici.
Foto credit: Librăria Cărților Bisericești
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie



