La Editura Basilica a Patriarhiei Române a apărut recent în colecția Părinți și Scriitori bisericești volumul I Fericitul Ieronim. Epistole. Din prologul volumului:
În Biserica lui Hristos „nu mai este elin şi iudeu, tăiere-împrejur şi netăiere-împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate şi întru toţi Hristos” (Coloseni 3,11). De aceea şi Duhul adevărului şi al unităţii a grăit lumii nu doar în aramaică, ci şi în greceşte, latineşte, siriacă, armeană şi în toate limbile pământului. În veacul al IX-lea, Biserica (atât în Răsărit, cât şi în Apus) a condamnat cu fermitate aşa-numita „erezie a celor trei limbi”, potrivit căreia cuvântul dumnezeiesc ar avea eficienţă mântuitoare doar dacă este rostit în ebraică, greacă sau latină.
Cincizecimea (cf. Faptele 2, 6) ne-a arătat limpede că puterea harică şi mântuitoare a cuvântului lui Dumnezeu nu poate fi îngrădită în hotarele mai strâmte sau mai largi ale unei limbi. Astfel, tezaurul patristic al Bisericii creştine nu cuprinde doar scrieri în limba greacă, ci şi în latină, siriacă, armeană, coptă etc. şi în toate limbile pământului, fiindcă Dumnezeu dăruieşte neîncetat Sfinţi Părinţi Bisericii Sale.
Un asemenea Părinte al Bisericii - deşi incomod atât pentru contemporani, cât şi pentru posteritate - a fost Ieronim. Ascet, cărturar de o statură impresionantă, poliglot (cunoştea în mod desăvârşit latina şi greaca, având şi serioase cunoştinţe de ebraică şi alte limbi orientale), tălmăcitor de geniu (i-a tradus în latină pe marii teologi greci anteriori), exeget şi hagiograf, maestru spiritual, părinte al filologiei şi traductologiei biblice, tălmăcitor şi revizuitor al Bibliei latine (Vulgata rămâne opera lui fundamentală), apologet al dreptei credinţe şi al vieţii monahale, erudit, scriitor talentat (ca discipol al celebrului Aelius Donatus, a scris în latina cea mai elevată din toată patristica latină; este menţionat de Auerbach în a sa istorie a realismului european, Mimesis, ca unul dintre Părinţii realismului şi naturalismului baroc din literatura occidentală), polemist redutabil, moralist temut, unul dintre ctitorii monahismului occidental - toate reprezintă tot atâtea ipostaze ale personalităţii unice a acestui Doctor Ecclesia, care a trăit, a practicat asceza, a studiat şi a scris în marile centre spirituale şi culturale ale creştinismului vremii: Roma, Constantinopol, Antiohia, Alexandria, Ierusalim.
Însă contribuția cea mai însemnată a Fericitului Ieronim la zidirea Bisericii lui Hristos a fost continua sa „campanie ascetică și monastică” întru edificarea unei spiritualităţi creştine autentice. Epistolele sale, publicate acum în traducere românească, sunt o mărturie însemnată şi preţioasă a tuturor acestor faţete ale personalității sale.
Discipol al Sfântului Grigorie Teologul la Constantinopol (unde a şi luat parte la al II-lea Sinod Ecumenic) şi al lui Didim cel Orb la Alexandria, prieten apropiat al Sfântului Grigorie de (care îi încredinţa tratatele sale spre a le revizui), al Sfântului Epifanie de Salamina şi al Fericitului Augustin, secretar al papei Damasus, ctitor de mănăstiri la Roma şi în Ţara Sfântă, Fericitul Ieronim, preot, monah, savant, a fost și un critic necruţător al clerului şi credincioşilor nevrednici, neinstruiţi şi ipocriți, care „folosesc evlavia ca prilej de câştig”, precum avertiza încă de început Sfântul Apostol Pavel. Actualitatea operei sale este indubitabilă, nu pentru valoarea culturală, ci şi ca imbold trezitor pentru creştinii de oriunde şi oricând, fie ei clerici, monahi ori laici, care se lasă prinşi în mrejele „uriașilor” care nimicesc sufletele: Mamona, nepăsarea, neştiinţa şi uitarea. Sulpicius Severus, contemporanul şi admiratorul său, l-a caracterizat mai bine decât toţi biografii săi: «Îl urăsc ereticii că nu încetează să-i atace; îl urăsc pentru că le critică viaţa şi greșelile. Dar oamenii cinstiţi îl admiră şi îl iubesc. [...] Este mereu cufundat în lectură, mereu cufundat în cărţi, nu se odihnește nici zi, nici noapte; mereu fie citește, fie scrie ceva”.
Editura Basilica
Din aceeași categorie



