Editura Basilica a Patriarhiei Române a publicat lucrarea „Frumusețea Liturgică Ortodoxă – Icoană a frumuseții cerești. Istoria, arta confecționării și semnificațiile teologico-simbolice ale obiectelor de cult”, semnată de Arhim. Dionisie Dumitru I. Constantin.
Părintele Arhimandrit Dionisie Constantin este consilier patriarhal pentru Atelierele Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Patriarhiei Române și slujitor la Paraclisul Catedralei Naționale.
Volumul reprezintă lucrarea de doctorat a autorului, iar coordonatorul științific al tezei a fost Pr. Viorel Sava de la Facultatea de Teologie din Iași, cel care a scris și Cuvântul înainte al cărții apărute la Editura Basilica.
Lucrarea, mai întâi „este importantă pentru că ea ne prezintă o parte din veșmintele Sfintei Liturghii într-o teză de doctorat dedicată în exclusivitate acestui subiect”.
„În al doilea rând, este importantă pentru că în forma în care a fost realizată reprezintă o premieră în teologia ortodoxă românească”, a subliniat Pr. Viorel Sava.
Lucrarea poate fi achiziționată prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești – www.cartibisericesti.ro, prin comandă la tipografia
patriarhia.ro, editura
patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.28.
Foto credit: Librăria Cărților Bisericești
Sursa: Basilica.ro
Din aceeași categorie



