

Volumul „Structura ontologic-comunională a persoanei. O analiză a surselor teologice și filosofice ale părintelui Dumitru Stăniloae” a fost publicat recent la Editura Basilica a Patriarhiei Române.
Cartea, semnată de teologul Ciprian Costin Apintiliesei, reprezintă o variantă îmbunătățită a tezei sale de doctorat susținută în 2018 la Facultatea de Teologie Catolică a Universității din Strasbourg.
„Demersul domnului Apintiliesei se distinge de alte demersuri similare printr-o abordare originală: el analizează etapele pe care părintele Stăniloae le-a parcurs în edificarea gândirii lui asupra unei teme centrale a teologiei lui, și anume conceptul de persoană”, notează Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul în prefața volumului.
„Cititorii părintelui Stăniloae știu cât de des este folosit cuvântul persoană (și derivatele lui) și cât de important este locul pe care el îl atribuie tainei persoanei în scrierile lui. Definirea și înțelegerea persoanei constituie, de altfel, una dintre problemele de mare importanță pentru societățile noastre actuale, într-un moment în care statutul persoanei umane este discutat și chiar pus sub semnul întrebării de către anumite discipline din domeniul științelor umane și sociale”, subliniază PS Varlaam Ploieșteanul.
Teologul Costin Ciprian Apintiliesei a fost distins cu premiul „Dumitru Stăniloae” pentru anul 2020 al Academiei Române pentru volumul „La structure ontologique-communionnelle de la personne. Aux sources théologiques et philosophiques du père Dumitru Stăniloae” (Structura ontologic-comunitară a persoanei: către sursele teologice și filosofice ale teologiei părintelui Dumitru Stăniloae).
De asemenea, a primit același premiul pentru lucrarea Tendances et directions dans les recherches actuelles des théologiens orthodoxes roumains de la diaspora (Teologia ortodoxă românească în diaspora. Misiune și creativitate), coordonată alături de Preotul Constantin Pogor.
Lucrarea poate fi achiziționată prin intermediul site-ului Tipografiei Cărților Bisericești, cartibisericesti.ro, de pe colportaj.ro și prin comandă la tipografiapatriarhia.ro, editura
patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.29.
Din aceeași categorie


