O nouă apariţie editorială pentru copii: „Sf. Pantelimon şi mama sa, Euvula”

La Editura Basilica a fost tipărită o nouă carte pentru copii din colecția „Chipuri ale sfințeniei”. Apariția editorială este dedicată Sfântului Pantelimon și mamei sale, Euvula, „cea care i-a dat sfântului prima învățătură creștină și i-a fost exemplu de blândețe și de milostenie”.

„Sfântul a fost doctor de boli trupești și sufletești fără să ceară răsplată lumească, ci a făcut totul spre slava lui Dumnezeu. Pentru aceasta, el este un model atât pentru copii, cât și pentru părinți”, precizează cei din Redacția Departamentului carte pentru copii și tineret al Patriarhiei Române.

Îi invităm pe micii cititori să lectureze cartea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon și mama sa, Euvula” și să-și îndrepte și ei atenția spre cei nevoiași, mărturisindu-și credința prin fapte bune.

Cartea este a patra din colecția „Chipuri ale sfințeniei”. Urmează încă patru apariții editoriale dedicate Sfinților Brâncoveni, Muceniței Sofia, Sfinților Eustație și soției sale, precum și Sfântului Vasile cel Mare dimpreună cu familia sa.

Colecția „Chipuri ale sfințeniei” a fost inițiată cu ocazia Anului omagial al pastorației părinților și copiilor și aduce în prim plan viețile sfinților care au propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu și și-au mărturisit credința fără frica de a-și da viața pentru Hristos.

Lucrarea poate fi achiziționată prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la tipografiaatpatriarhia.roedituraatpatriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.28.

Foto credit: Librăria Cărților Bisericești

Sursa: Basilica.ro