O prietenie de două decenii într-un epistolar

Poate mai mult decât opera – literară sau ştiinţifică –, scrisorile pe care le scrie un autor prietenilor spun mai multe despre ceea ce simte sau gândeşte. Mărturie stau şi epistolele adresate de Părintele Stăniloae prietenului din Anglia, Părintele Donald Allchin, publicate acum pentru prima dată de Editura Basilica a Patriarhiei Române.

Traducerea textelor din engleză, franceză şi greaca veche îi aparţine lui Dorin-Demostene Iancu, cartea fiind însoţită de o notă despre Donald Allchin, scrisă de fiica Părintelui Stăniloae, Lidia Stăniloae.

Fiind interesante şi pentru că arată relaţiile dintre doi membri importanţi a două biserici aflate în dialog - Biserica Ortodoxă Română şi cea Anglicană -, scrisorile arată şi evoluţia unei prietenii care a început la începutul anilor 70, dar şi lipsurile şi grijile de zi cu zi ale celui mai important teolog român contemporan în perioada comunistă şi în primii ani de după Revoluţie.

Cartea poate fi cumpărată de la magazinele de carte bisericească precum şi de la pangarele bisericilor şi mănăstirilor din Arhiepiscopia Bucureştilor.

Din aceeași categorie