A apărut: Pecetea prezenței lui Hristos în inima omului, de Arhim. Zaharia Zaharou

Editura Basilica a publicat volumul „Pecetea prezenței lui Hristos în inima omului”, de Arhim. Zaharia Zaharou.

Lucrarea apare printr-o colaborare dintre Editurile Patriarhiei Române și Mănăstirea din Tolleshunt Knights, deținătoarea drepturilor de autor.

Traducerea a fost realizată, după originalul în limba greacă, de Monahiile Tecla și Porfiria de la Mănăstirea Essex. Au fost luate în considerare și modificările apărute la traducerea în engleză, precizează traducătoarele.

Cele cinci capitole ale volumului vorbesc despre:

  • Vederea duhovnicească
  • Cuvântul lui Dumnezeu și slujirea dumnezeiască
  • Darul preoției
  • Calea monahală
  • Lepădarea înțelepciunii

„Atunci când urmăm lui Hristos, singura noastră grijă este să-i fim bineplăcuți și în tot ceea ce facem să-I aducem mulțumire. Însă, mai întâi, trebuie să stabilim o legătură autentică cu El, cultivând în noi smerenia vameșului și pocăința nestrămutată a fiului risipitor. Dumnezeu l-a zidit pe om în așa fel încât acesta să-și afle împlinirea și desăvârșirea în legătura sa unică și personală cu Ziditorul său”, scrie Părintele Zaharia Zaharou.

Arhimandritul Zaharia Zaharou este originar din Cipru. A părăsit țara natală pentru a studia în Londra.

Înainte de încheierea studiilor a devenit apropiat al Cuviosului Sofronie și al Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” și în cele din urmă a ales să abandoneze studiile în chimie, preferând să răspundă chemării lui Dumnezeu prin urmarea căii monahale.

În 1958 a ctitorit Mănăstirea din Tolleshunt Knights. În 1965, așezământul monahal a trecut sub omoforul Patriarhiei Ecumenice, devenind mănăstire patriarhală; mai târziu, ea va primi și titlul de stavropighie.

Volumul de față poate fi poate fi achiziționat prin intermediul site-ului Librăriei Cărților Bisericești, prin comandă la tipografiaatpatriarhia.roedituraatpatriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.28.

Foto credit: Librăria Cărților Bisericești

Sursa: Basilica.ro