Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a publicat Volumul „De la omul exterior la omul interior. Antropologia spirituală a Sfântului Ioan Casian”, semnat de părintele Florin-Ciprian Petre.
Autorul este secretar patriarhal la Biroul de Presă și slujitor al bisericii Spitalului Obregia din Capitală.
Lucrarea reprezintă rezultatul cercetării doctorale susținute de autor la Universitatea din Strasbourg și distinsă cu Premiul „Dumitru Stăniloae” al Academiei Române, fiind publicată inițial în limba franceză la editura Cerf. Traducerea în limba română, realizată de autor, aduce această cercetare în spațiul teologic românesc.
Caracter profund meditativ și actual
În cuvântul înainte al volumului, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, arată că „lucrarea de față are darul de a atinge inimile cititorilor cultivați, tocmai prin caracterul ei profund meditativ și actual”.
”Sfântul Ioan Casian este readus în prim-plan ca martor și interlocutor al frământărilor noastre de astăzi. În paginile cărții, el dialoghează peste veacuri cu psihologia modernă, iar autorul mijlocește această întâlnire cu finețe și discernământ, evitând atât idealizarea facilă a trecutului, cât și simplificarea problemelor prezentului”.
„Recomandăm această carte cu căldură tuturor celor dornici să înțeleagă mai profund mecanismele sufletului și să descopere, prin ele, calea spre vindecare și îndumnezeire”, a mai transmis Preasfinția Sa.
Rezultatul unei călătorii spirituale unice
În aprecierea semnată de părintele Bogdan Tătaru-Cazaban pe coperta a patra a cărții, volumul este prezentat drept rezultatul „unei călătorii spirituale unice, în care ne întâlnim cu o problematică psiho-somatică tratată cu atenția și realismul unui medic, dar și cu investigarea experimentală a spațiilor lăuntrice, pe care limbajul biblic le-a privit sub categoria unificatoare a inimii”.
„Părintele Florin-Ciprian Petre reușește să redeschidă temele fundamentale ale spiritualității casiniene; nu se lasă intimidat de contribuțiile savante de până la el; le asumă, le discerne, le pune în valoare întotdeauna riguros și util pentru cititor”.
„Întregul demers hermeneutic are în vedere complementaritatea, echilibrul, armonia dintre omul exterior și omul interior, văzute de Sf. Ioan Casian dincolo de asocierea cu un tip de viață monahală sau altul, ca ideal al vieții desăvârșite”, a adăugat părintele.
Volumul poate fi achiziționat prin intermediul site-ului Tipografiei Cărților Bisericești, cartibisericesti.ro și colportaj.ro, prin comandă la tipografia
patriarhia.ro sau la numărul de telefon 021.335.21.29.
Din aceeași categorie



