La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut lucrarea intitulată Casa omului, Casa Domnului. Elemente de artă populară românească. Volumul evidențiază adevărata valoare a obiectelor de patrimoniu, care este nu numai una estetică, ci mai cu seamă una identitară. „Prin intermediul textului și al imaginii, lucrarea își propune să analizeze creația artistică din lumea satului românesc, oprindu-se asupra patrimoniului cultural mobil. Cele patru secțiuni sunt dedicate pictării icoanei pe sticlă, prelucrării lutului (ceramica țărănească), prelucrării lemnului (cruci
Editura Cuvântul Vieții pune la dispoziția cititorilor lucrarea „Percepții privind satul românesc: antologie din clasici ai culturii naționale. Antologia a fost realizată în contextul Anului Omagial al satului românesc și este structurată în două părți: „Relatări din vatra satului, de la momentul Ion Roată la marea împroprietărire” (texte din Mircea Platon, Dinicu Golescu, Dr. Constantin Caracaș, Ioan Slavici, Calistrat Hogaș ș.a.) „Satul ca teritoriu simbolic, teren de cercetare și ordine socială distinctă” (articole realizate de Ionuț Butoi, Nicolae Iorga, Simion
La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut monografia „ Parohia Apărătorii Patriei I. Un cartier, o biserică, o viață”, semnată de Pr. Iulian Scoipan și Prof. Mihaela Palade. Monografia prezintă istoricul Parohiei Apărătorii Patriei I din București și al cartierului omonim însoțite de imagini reprezentative și anexe privitoare la detaliile tehnice ale lucrărilor întreprinse la locașul de cult al parohiei, potrivit Sectorului Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Lucrarea poate fi achiziționată de la pangarul
La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut volumul intitulat „Frumusețea satului românesc – Patrimoniu și tradiții în Arhiepiscopia Bucureștilor” în contextul declarării anului 2019 drept Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) în Patriarhia Română. Volumul – inițiat și coordonat de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, îl invită pe cititor să redescopere tradițiile, datinile, portul popular și arhitectura tradițională specifice așezărilor din
La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut lucrarea „Sfaturi duhovnicești”, prin care sunt omagiați Patriarhii Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu. Lucrarea este o crestomație de texte pastoral-misionare care aparțin celor doi patriarhi. Sfaturile duhovnicești definesc atât personalitățile lor, cât și modul în care au înțeles prezența și rolul Bisericii în societate în contexte istorice dificile pentru istoria României. Patriarhul Nicodim a fost un cărturar desăvârșit, a cărui muncă de excepție a fost încununată cu o nouă
La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut al IV-lea volum al colecției Florilegii Vasiliene: Sfântul Vasile cel Mare – despre monahism. Primele trei volume cuprind o selecție de texte din scrierile sfântului capadocian despre rugăciune, crearea lumii și Sfânta Treime. „Lucrarea reunește o parte din îndemnurile și regulile pe care acesta le-a transmis fie comunităților monastice din vremea sa, fie celor care doreau să urmeze viața monahală” se arată în Nota Editorială a cărții. Sfântul Vasile
La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au apărut volumele „Ghid tematic privind prelegerile cursurilor pentru gradul clerical Definitiv” și „Ghid tematic privind prelegerile cursurilor pentru Gradul II clerical”. Lucrările sunt coordonate de Pr. conf. univ. dr. David Pestroiu. Potrivit Sectorului Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Bucureștilor, lucrările se adresează clericilor care urmează cursurile de definitivat sau pe cele de gradul II ale Facultății de Teologie din București în vederea obținerii gradelor clericale. Volumele reunesc fiecare câte
La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut volumul „Între războiul patimilor și pacea virtuților”. Lucrarea semnată de Părintele Adrian Agachi își propune să reprezinte un mic manual de cunoaștere a patimilor și virtuților adresat atât clericilor, cât și credincioșilor. În Nota editorială a lucrării se menționează că „fără o cunoaștere atentă și exactă a virtuților și a patimilor, progresul nostru în viața spirituală este aproape imposibil”. „Nu ne putem baza exclusiv pe intuiție și dorință în
La Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut volumul „Sfântul Vasile cel Mare despre Sfânta Treime”, potrivit Sectorului Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Lucrarea reunește citate din operele Sfântului Vasile cel Mare referitoare la Sfânta Treime. Selecția textelor, introducerea și comentariile sunt realizate de Părintele Adrian Agachi. Volumul reprezintă al treilea titlu din cadrul colecției „Florilegii Vasiliene”, inițiate în cursul anului 2017. Primele două volume publicate ale colecției sunt intitulate „ Sfântul Vasile cel Mare
La Editura „Cuvântul Vieții” a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut volumul „Sfântul Vasile cel Mare despre Sfânta Treime”, potrivit Sectorului Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Lucrarea reunește citate din operele Sfântului Vasile cel Mare referitoare la Sfânta Treime. Selecția textelor, introducerea și comentariile sunt realizate de Părintele Adrian Agachi. Volumul reprezintă al treilea titlu din cadrul colecției „Florilegii Vasiliene”, inițiate în cursul anului 2017. Primele două volume publicate ale colecției sunt intitulate „ Sfântul Vasile cel Mare



