Fericitul Ieronim, unul dintre cei mai prolifici scriitori ai Bisericii, este cunoscut mai ales pentru traducerea Sfintelor Scripturi în latină, dar şi pentru comentariile biblice şi pentru scrierile polemice. Toate acestea sunt întregite însă de omiliile sale, care ne oferă, alături de marile scrieri, portretul vieţii şi gândirii Părintelui latin. Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă ne aduce în atenţie o parte dintre aceste omilii, într-un nou volum din Colecţia „Credinţa ortodoxă”.
Cartea oferă două serii de cuvântări: prima este alcătuită din zece Omilii la Marcu şi constituie prima tălmăcire mai amplă a Evangheliei după Marcu din istoria literaturii creştine. A doua cuprinde 12 omilii diverse, adică exegeze la celelalte Evanghelii şi predici la marile sărbători ale Bisericii. Potrivit notei editoriale, ambele conţin texte de mică întindere, dar certă valoare hermeneutică, teologică şi morală.
Deşi omiliile se adresau şi celor care se pregăteau să primească botezul, având un rol catehetic, ele sunt o lectură potrivită pentru edificarea sufletească a cititorului de astăzi.
Lucrarea poate fi consultată la bibliotecile şcolilor de Teologie din Patriarhia Română, dar poate fi şi cumpărată de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Librăria „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile „Cuvântul Vieţii”, prin comandă pe internet la adresa magazin
editurapatriarhiei.ro, precum şi de la pangarele bisericilor şi mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Din aceeași categorie



