La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a fost publicat de curând cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României Mineiul pe aprilie. Din nota editorială:
„Reeditarea şi diortosirea cărţilor de cult a reprezentat dintotdeauna pentru Biserica Ortodoxă Română o preocupare de căpătâi, dată fiind importanţa lor pentru nevoile spirituale ale credincioşilor, care găsesc, în slujbele Sfinţilor, noi înţelesuri ale lucrării harului dumnezeiesc, dar şi noi cântări de preamărire a lui Dumnezeu şi de cinstire a Sfinţilor Lui.
Ediţia de faţă a Mineiului pe Aprilie, ca de altfel toate ediţiile recente ale Mineielor, a avut în vedere introducerea Slujbelor Sfinţilor Români: Sfântul Mucenic Sava de la Buzău (12 aprilie); Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului (14 aprilie); Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş (24 aprilie) şi Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie). O atenţie deosebită a fost acordată Slujbei Sfântului Ierarh Simion Ştefan, mitropolitul Transilvaniei (24 aprilie), care a fost inclusă în cadrul Slujbei Sfinţilor Ierarhi Ilie Iorest şi Sava Brancovici, mitropoliţii Transilvaniei, deja prezentă în ediţia din 1977 a Mineiului pe Aprilie, alcătuind astfel o singură slujbă (după modelul Slujbei Sfinţilor Trei Ierarhi).
Au fost introduse, de asemenea, Sinaxarele la Sfinţii Români cărora nu li s-a alcătuit încă slujbă: Sfântul Sfinţit Mucenic Irineu, episcop de Sirmium (6 aprilie); Sfântul Ierarh Teotim, episcopul Tomisului (20 aprilie) şi Sfinţii Mucenici Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis (26 aprilie). Sinaxarul Sfinţilor Mucenici Maxim, Cvintilian şi Dadas din Ozovia (28 aprilie), care apărea în ziua de 13 aprilie a fost înlăturat, de vreme ce îl regăsim într-o formă mai dezvoltată şi în ziua de 28 aprilie, zi în care pomenirea lor a fost stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Completarea tuturor slujbelor din această lună, ţinând cont că ele pot cădea atât în perioada Triodului cât şi în perioada Penticostarului, clarificarea indicaţiilor tipiconale, adesea nu foarte exacte, a constituit o prioritate a acestei noi ediţii a Mineiului pe Aprilie.
Corectarea limbajului, a datelor istorice şi a numelor cuprinse în special în Sinaxare, introducerea trimiterilor biblice la versetele preluate din Sfânta Scriptură, sunt doar câteva dintre îndreptările care caracterizează această nouă ediţie.
Ca text de bază a fost folosit textul tipărit la Bucureşti, la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1977, precum şi alte ediţii mai vechi ale Mineiului pe Aprilie, în limba română (Buda, 1804 şi Râmnic, 1780), pentru a reintroduce în special unele stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu, dar şi troparele exacte, neindicate în ediţiile precedente. La sfârşitul cărţii au fost incluse necesarele „învăţături de Tipic”, preluate din ultima ediţie a Triodului (Bucureşti, 2010).
Aşadar, reeditarea Mineiului pe Aprilie reprezintă, pe de o parte, un fapt îmbucurător şi de o reală utilitate pentru Biserica noastră, iar pe de alta, împlinirea unei cerinţe îndelung aşteptate de sfinţiţii slujitori şi de credincioşi”.
Din aceeași categorie



